România are o nouă șosea montană! Drumul Apusenilor, dat recent în folosință

Publicat: 15 01. 2023, 08:50
Actualizat: 15 01. 2023, 08:52

România are o nouă șosea impresionantă. Este vorba despre Drumul Apusenilor, recent deschisă, după doi ani de lucrări. Șoseaua are o lungime de 25 km și face legătura între județele Cluj și Bihor.

Peisajul spectaculos pe care îl străbate ar putea atrage tot mai mulți turiști, în special vara.

Drumul Apusenilor începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului și ajunge până la limita cu județul Bihor.

Sursă Foto – ȘtirideCluj

Drumul traversează una dintre cele mai frumoasa zone din munții Apuseni, iar printre principalele atracții ale acestui traseu este lacul Drăgan.

Autoritățile au construit 9 kilometri de trotuare și au modernizat 80 de podețe și șapte poduri.

Pe marginea șoselei sunt stații de autobuz ca în țările civilizate, parcări și parapeți metalici, iar lucrările au costat 132 de milioane de lei.

„Drumul Apusenilor, un drum important care leagă Județul Cluj de Județul Bihor. Permite accesul în peste 280 de locuințe”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Proprietarii pensiunilor din zonă au doar laude la adresa drumului

Pentru că leagă două județe importante, drumul creează și posibilități de dezvoltare turistică și economică.

Proprietarii pensiunilor deja se gândesc la clienții care, furați de peisaj, vor poposi la ei, potrivit Digi24.ro.

„E un lucru benefic pentru zonă pentru că știți cum îi, dacă nu ai drumuri, nu vine nimeni să își rupă mașinile pe aici prin zona noastră”, a spus un proprietar din zonă.

„Mașini mai multe, oameni, turiști, sigur, drumul e foarte important. Am fost și pe Valea Drăganului și pe aici și drumul e bun. Lucrările de modernizare au durat doi ani”, a fost părerea altuia.