România ia primele măsuri în criza imigranților. Anunțul făcut de Gabriel Oprea

Publicat: 27 08. 2015, 18:45

„Am decis, astăzi, să întărim măsurile de securitate la frontiera cu Serbia, pentru a evita riscurile colaterale pe care le-ar reprezenta atragerea României în fluxul migraționist care afectează statele din vecinătate. Din punct de vedere geostrategic, România securizează 2.070 de km la frontiera externă a Uniunii Europene, dintre care peste un sfert, adică 546 de km la granița cu Serbia. Pe această zonă de frontieră vom intensifica măsurile de securitate prin acțiuni comune, în sistem integrat, potrivit atribuțiunilor tuturor instituțiilor abilitate din domeniul securității naționale. Avem în vedere intensificarea cooperării dintre autoritățile naționale de aplicare a legii, ca aspect de interes privind securitatea frontierei de stat, creșterea capacității operative la frontiera cu Serbia, creșterea capacității operative a frontierelor în zona de risc prin mijloace tehnice și aparatură de observare fixă și mobilă pe timp de zi și pe timp de noapte”, a spus Oprea.

El a precizat că l-am informat pe președintele României, Klaus Iohannis, pe prim-ministrul Victor Ponta despre deciziile luate.

Gabriel Oprea a cerut tuturor membrilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență să aibă o atitudine responsabilă și să acționeze în mod preventiv pentru limitarea oricăror riscuri la adresa securității naționale, riscuri care pot fi generate de dinamica contextului regional actual.

Conform datelor consolidate la nivel național, el a spus că, în prezent, România nu resimte o presiune migraționistă crescută ca urmare a accentuării fluxurilor migratorii pe ruta Balcanilor de Vest. Atât din punct de vedere al încercărilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cât și din punct de vedere al numărului solicitărilor de azil, situația înregistrată în prezent se menține la parametrii anului trecut, nefiind semnalate creșteri semnificative ale acestor indicatori. .

„Am decis, totodată, ca instituțiile abilitate ale statului să monitorizeze orice modificare a situației din regiune, astfel încât să putem să ne adaptăm măsurile în planul securității naționale în mod gradual și în raport cu dinamica situației operative. Luăm în analiză oportunitatea dezvoltării preventive a infrastructurii necesare pentru creșterea capacității de primire și gestionare a unui număr sporti de imigranți. Aceasta în condițiile în care avem la dispoziție, la nivelul întregii țări, 6 centre regionale de cazare pentru solicitanții de azil, cu o capacitate totală de aproximativ 1.500 de locuri, rata de ocupare a acestora fiind în prezent de aproximativ 20%”, a mai arătat vicepremierul.

În contextul creșterii presiunii migraționiste la graniță și a cererilor, solicitărilor de azil pe teritoriul României, Gabriel Oprea a dat asigurări că la nivelul Grupului interministerial strategic pe care îl coordonează există întreaga disponibilitate pentru consolidarea mecanismelor de cooperare instituțională și schimb de informații între actorii implicați. Totodată, autoritățile române vor menține o cooperare permanentă cu statele membre ale Uniunii Europene, cu Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, cu Biroul European de Sprijin pentru Azil, cu Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite și cu celelalte organisme regionale și internaționale cu responsabilități în domeniu.

„Fenomenul migraționist este unul cu un impact deosebit în planul securității, în cel economic și social pentru toate statele europene. În fața acestei situații, pe lângă pragmatismul de care trebuie să dăm dovadă în protejarea propriilor interese de securitate națională, trebuie să demonstrăm solidaritate cu partenerii noștri europeni. Am convingerea că, prin acțiunile noastre, instituțiile din domeniul securității naționale vor demonstra, însă o dată, că au capacitatea de a asigura siguranța și securitatea cetățenilor români. România este și trebuie să rămână un stat generator de securitate în regiune, așa cum ne impune statutul de membru al Uniunii Europene și al NATO”, a conchis Gabriel Oprea.