România, prin MAE, a transferat 100.000 de euro în Belarus. Precizările ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu

Publicat: 15 09. 2020, 19:12
Actualizat: 15 09. 2020, 19:17
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. (FOTO: MAE/Facebook)

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat marți, prin intermediul unui comunicat, a transferat suma de 100.000 de euro, din bugetul pentru asistență pentru dezvoltare și asistență umanitară pentru anul 2020, pentru susținerea societății civile și a presei independente din Belarus.

Bugetul pentru asistență pentru dezvoltare și asistență umanitară pentru anul 2020 este gestionat de MAE și Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid).

„În aceste zile, societatea civilă și presa independentă din Belarus, supuse unor presiuni sistematice, luptă pentru democrație. Această susținere din partea României are ca obiectiv împlinirea așteptărilor legitime ale cetățenilor din Belarus, mai ales în condițiile în care sprijinirea evoluțiilor și reformelor democratice constituie baza cooperării UE cu statele din Parteneriatul Estic”, a declarat ministrul Afacerilor Externe (MAE), Bogdan Aurescu.

Contribuția României a fost transferată Organizației European Endowment for Democracy (EED), instituție europeană specializată în acordarea de asistență pentru proiecte de consolidare a democrației și drepturilor omului în vecinătatea Uniunii Europene (UE), potrivit comunicatului MAE.

România se alătură, astfel, celorlalți parteneri din UE, state membre și instituții, care dezvoltă proiecte în parteneriat cu EED, în beneficiul direct al societății civile din Belarus.

MAE precizează că România rămâne un susținător consecvent al consolidării democrației în vecinătatea Estică a Uniunii Europene, considerând că respectarea valorilor și principiilor democratice este în măsură să asigure securitate, stabilitate și prosperitate, atât pentru cetățenii statelor din vecinătatea Estică, cât și pentru regiune în ansamblu.

Rusia retrage trupele de la frontiera cu Belarusul. Lukașenko, primit de Putin la Soci

Rusia a anunțat că va retrage toate trupele de la frontiera cu Belarusul. Este vorba despre „milițiil” pregătite de Vladimir Putin să intervină la Minsk, drept forță de rezervă, în caz că protestele declanșate împotriva președintelui Aleksandr Lukaşenko ar fi degenerat.

Putin și Lukașenko s-au întâlnit recent în staţiunea rusă Soci, de la malul Mării Negre, într-un moment în care liderul din Belarus se confruntă cu proteste de amploare în ţară după alegerile prezidenţiale de la 9 august.