România și Bulgaria au trimis o scrisoare guvernului canadian. Ce scrie în ea

Publicat: 01 06. 2016, 20:37
Actualizat: 01 11. 2016, 10:47

„Am făcut o scrisoare comună să o trimitem către Canada și i-am invitat pe canadieni să vadă ei cum ne apărăm noi granițele ca și cum am fi state membre Schengen și cooperăm pe acest subiect cu domnul prim-ministru al României. I-am povestit și despre convorbirea mea cu domnul Schultz (Martin Schulz, președintele Parlamentului European-n.r.) și să sperăm că în scurt timp aceste vize nu vor mai exista”, a spus Borisov.

El a subliniat faptul că cele două state au arătat că „se comportă cu mult mai bine decât unele state Schengen” și de aceea cetățenii lor trebuie să călătorească în Canada fără vize.

La rândul său, premierul Dacian Cioloș a anunțat că România și Bulgaria vor întreprinde demersurile necesare ridicării vizelor pentru călătoria în Canada a cetățenilor bulgari și români, care „sunt în același timp cetățeni europeni”.

„În cadrul discuțiilor, negocierilor dintre UE și Canada sunt niște angajamente care ne dorim să fie respectate și am convenit mai multe demersuri diplomatice împreună”, a menționat Cioloș.

Autoritățile române vor reevalua, la nivel UE, modul de abordare a relației UE-Canada, pentru asigurarea obiectivului eliminării obligativității vizelor pentru cetățenii români, a anunțat în luna aprilie Ministerul Afacerilor Externe (MAE).