Roșie gigant de 1,3 KILOGRAME, obținută la o fermă din județul Olt

Publicat: 11 07. 2018, 11:50

Recordul aparține familiei Spânu din localitatea Doba, comuna Pleșoiu, din județul Olt, potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii.

„Cea mai mare roșie din producția de anul acesta, realizată prin Programul de tomate a cântărit 1,3 kg”, notează sursa citată.

Și anul acesta, județul Olt este pe primul loc la nivel național în privința legumicultorilor înscriși în Programul Tomata 2018.

Un număr de 3.810 olteni au depus, la Direcția Agricolă, documentele care dovedesc comercializarea celor două mii de kilograme de roșii, condiție obligatorie pentru obținerea ajutorului de minimis, în primul ciclu.

Peste 2.500 dintre aceștia au deja în conturi cei 3.000 de euro, urmând ca până la finalul acestei săptămâni să se facă restul plăților.

Pentru ciclul al doilea, perioada de comercializare noiembrie – 20 decembrie, sunt alți 200 de legumicultori olteni.

Anul trecut, pentru ambele cicluri, în județul Olt au fost 2.452 de beneficiari ai programului.