Șase persoane au fost rănite într-un accident petrecut pe Autostrada Soarelui

Publicat: 15 07. 2013, 22:11
Actualizat: 29 07. 2014, 21:30

Șase persoane, între care trei copii, au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, pe varianta de ocolire a municipiului Constanța (autostrada A4), între Constanța și Ovidiu, din cauza unui șofer care a făcut o manevră neregulamentară de întoarcere.

Din cauza accidentului, traficul rutier a fost deviat prin Constanța timp de aproape jumătate de oră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Infotrafic, accidentul a avut loc în jurul orei 19.15, la kilometrul 9 al autostrăzii A4, între intersecția cu A2 și DN 2A, când conducătorul unui autoturism Logan care se deplasa dinspre Constanța spre Ovidiu a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere printre balizele ce despart sensurile de mers și a fost lovit de un autoturism Audi, care circula regulamentar.

În urma impactului șase persoane, trei adulți și trei copii, au fost rănite.

La locul accidentului au ajuns șase ambulanțe și un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța.

Cei șase răniți au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații medicale, trei dintre aceștia, între care și un copil, toți ocupanți ai autoturismului Logan, suferind răni mai grave.

Traficul rutier în zonă a fost blocat timp de aproximativ jumătate de oră, fiind deviat prin Constanța. Ulterior, în jurul orei 19.40, circulația a fost reluată în ambele sensuri, pe prima bandă și pe cea de urgență.

Șoferul care a provocat accidentul rutier este plutonier în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și se afla în afara orelor de program.

El se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe autostrada A 4, dinspre Constanța spre Ovidiu.

„În mașina subofițerului se mai aflau soția și fetița acestuia. În acest moment, cei trei se află internați în stare gravă la Spitalul Județean Constanța”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, maiorul Sorin Trancă.

Cercetările sunt continuate de Poliția Autostrăzilor.