Scandal diplomatic între Moscova și Belgrad după ce un oficial al diplomației ruse l-a comparat pe președintele sârb cu Sharon Stone în „Basic Instinct”

Publicat: 07 09. 2020, 14:26
Actualizat: 07 09. 2020, 14:32
Referindu-se la discuţiile sârbo-kosovare de la Casa Albă, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a publicat o fotografie pe Facebook , cu un comentariu care a stârnit un scandal diplomatic.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a reacționat duminică la comentariul ironic al purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, care a comparat postura lui Vucic în fața președintelui american Donald Trump la întâlnirea de la Casa Albă de săptămâna trecută cu cea a actriței Sharon Stone la celebrul interogatoriu din filmul „Basic Instinct”. Preşedintele sârb a acuzat Moscova că s-a coborât până la „primitivism şi vulgaritate”. „Nu vă voi permite să atacaţi în acest fel Serbia mândră. Să vă fie ruşine!”, a replicat și Marko Djuric, oficial al Guvernului sârb pe Twitter. 

Rusia, iritată de politica preşedintele Aleksandar Vucic de a căuta relaţii mai bune cu Occidentul

Serbia este aliatul cel mai apropiat al Moscovei în Balcani, dar preşedintele Aleksandar Vucic irită de multă vreme Rusia prin încercările sale de a căuta relaţii mai bune cu Occidentul, notează Reuters.

„Dacă sunteţi invitat la Casa Albă, iar scaunul pe care staţi a fost pus în aşa fel încât pare că vă aflaţi la un interogatoriu, ar trebui să staţi ca în poza numărul 2. Oricine aţi fi. Credeţi-mă”, a scris Zaharova pe Facebook.

Acord de îmbunătăţire a relaţiilor economice cu Kosovo, semnat săptămâna trecută la Casa Albă

Președintele sârb a făcut un pas important în demersul său diplomatic către SUA săptămâna trecută, când s-a deplasat la Washington şi a semnat un acord de îmbunătăţire a relaţiilor economice cu Kosovo, provincie sârbă care şi-a autoproclamat independenţa în 2008, pe care Belgradul şi Moscova nu o recunosc. Semnarea documentului a avut loc la Casa Albă, după discuţii între Vucic şi premierul kosovar Avdullah Hoti, sub auspiciile SUA.

În comentariul să la discuţiile sârbo-kosovare de la Casa Albă, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a publicat o fotografie pe Facebook în care apare Vucic în timpul întâlnirii cu Donald Trump aşezat pe un scaun la o distanţă apreciabilă în faţa preşedintelui american, în paralel imaginea actriţei Sharon Stone în celebrul film din 1992 „Basic Instinct”, în timpul unui interogatoriu la poliţie.

Vucic: Maria Zaharova vorbeşte în cele mai multe cazuri despre ea însăşi, iar primitivismul şi vulgaritatea pe care a arătat-o vorbeşte și despre cei care au plasat-o pe ea acolo

Într-o reacţie televizată de la Bruxelles, Vucic a declarat: „Maria Zaharova vorbeşte în cele mai multe cazuri despre ea însăşi, iar primitivismul şi vulgaritatea pe care a arătat-o vorbeşte despre ea şi, pentru Dumnezeu, despre cei care au plasat-o pe ea acolo”.

Directorul Biroului pentru Kosovo-Metohija, Marko Djuric, din cadrul guvernului sârb, a afirmat la rândul său într-o postare duminică pe Twitter că „preşedintele (Vucic) nu a spus niciodată un cuvânt rău despre Rusia, nici chiar în acel loc (la Casa Albă).

„Acest preşedinte (sârb) a stat în anticamera preşedintelui rus (Vladimir Putin) şi câte o oră şi jumătate aşteptând să fie primit (…). Nu vă voi permite să atacaţi în acest fel Serbia mândră. Să vă fie ruşine!”, a afirmat Marko Djuric.

La rândul său, ministrul apărării sârb Aleksandar Vulin reacționat într-un comunicat: „Astăzi, inamicii Serbiei şi Rusiei se bucură de răutatea meschină a lui Zaharova”.

Maria Zaharova şi-a actualizat postarea duminică, cerându-şi scuze şi spunând că afirmaţiile sale au fost înţelese greşit

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov i-a telefonat duminică după-amiază preşedintelui Serbiei, au confirmat Moscova şi Belgradul. „Interlocutorii au constatat că relaţiile dintre Serbia şi Rusia sunt sincer prieteneşti. Ei şi-au reiterat totodată voinţa de a continua să lucreze la implementarea proiectelor comune şi de a se sprijini reciproc pe plan internaţional”, a transmis agenţia de presă rusă oficială TASS.