Scandal la Federația Română de Hochei pe gheață din cauza unor compresoare

Publicat: 15 02. 2012, 11:47
Actualizat: 24 07. 2012, 13:49
Mai mulți membri ai Biroului Federal al Federației Române de Hochei pe gheață (FRHG) îl acuză pe președintele Janos Kurko că a achiziționat două compresoare second hand despre care acesta din urmă susține că sunt noi.

Mai mulți membri ai Biroului Federal al Federației Române de Hochei pe gheață (FRHG) îl acuză pe președintele Janos Kurko că a achiziționat două compresoare second hand despre care acesta din urmă susține că sunt noi.

"La sfârșitul toamnei trecute, când patinoarul (n.r. – Patinoarul Mihai Flamaropol din cadrul Complexului Sportiv Național Lia Manoliu) nu funcționa, domnul Kurko nu a organizat nicio licitație, așa cum prevede legea, și a spus că a adus din Franța două compresoare noi, pentru ca activitatea să înceapă cât mai repede. Unul dintre ele s-a defectat de opt ori, iar cel de-al doilea o singură dată. Am adus pe cineva de la firma cu care am colaborat înainte, care ne-a spus că cele două compresoare sunt second hand", a declarat, unul din membrii Biroului Federal, care a dorit să-și păstreze anonimatul. Aceeași sursă a mai spus că reparațiile la compresorul defect au fost făcute cu piese luate de la vechile compresoare.

Surse din cadrul FRHG susțin că oficialii clubului Steaua au fost în audiență la președintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS), Octavian Bellu, căruia i-au adus la cunoștință, printre altele, și aceste suspiciuni. Astfel, Octavian Bellu a dispus efectuarea unui control, luni, la Patinoarul Mihai Flamaropol, pentru a verifica acuzațiile care i se aduc președintelui Janos Kurko.

Președintele FRHG, Janos Kurko, susține că acele compresoare sunt noi, dar instalațiile auxiliare sunt vechi. "Poate să vină orice specialist din lumea asta și să controleze. Eu, pe garanțiile mele, am adus cele două compresoare, dar partea proastă este că acestea au fost puse într-un sistem vechi și din această cauză filtrele de ulei nu au mai făcut față. Atunci s-a oprit activitatea și s-a constatat defecțiunea, pe care am remediat-o", a explicat Kurko. Oficialul FRHG a afirmat că acuzațiile aduse vin din partea unor oameni care vor să revină la conducerea federației prin orice mijloace. "Toate aceste acuzații vin din partea unor oameni care vor să revină prin orice mijloace la conducerea federației. În loc să își vadă de treabă, umblă cu lucruri murdare. Eu am conștiința împăcată că am făcut totul ca să fie bine", a mai spus Kurko.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro