Scandal și umilință la un examen la Poliția de Frontieră: Candidatele, în sânii goi, în fața comisiei formate doar din bărbați

Publicat: 08 11. 2016, 08:17

Fetele se plâng că au fost nevoite să se prezinte în fața comisiei compuse din bărbați, numai în lenjerie in­ti­mă, fără sutien, conform ziaruldeiasi.ro.

Așa s-a întâmplat și la vizita medicală a candidaților pentru o serie de posturi scoase la concurs de către Poliția de Fron­tieră Iași, care a avut loc pe data de 20 octombrie

În privința vizitelor me­dicale „fierbinți”, una dintre concurente a reclamat că s-a simțit ca la un videochat.

„Parcă era un videochat live. Comisia era formată din trei bărbați, care examinau femei cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, dezbrăcate, numai în chiloți, fără sutien. Era un medic ofițer și doi subofițeri, secretari, și nu asistenți medicali”, s-a plâns tânăra.

„De vizita medicală a candida­ți­lor se ocupă o comisie a Cen­tru­lui Medical Județean al Minis­terului de Interne, nu Poliția de Frontieră Iași”, a spus Denis Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul Poliției de Frontieră Iași.

O candidată respinsă a apelat la Institutul de Medicină Legală pentru a arăta că i-a fost măsurată greșit înălțimea și chiar are o înălțime mai mare, peste norma admisă.

Medicul care a coordonat vi­zita medicală din perioada respectivă se numește Dan Constantin Martiniuc și este angajat al Cen­trului Medical Județean al Mi­nisterului Afacerilor Interne. Această instituție se ocupă cu ve­ri­ficarea aptitudinilor candidaților pentru posturile scoase la concurs în ultima perioadă de Poliția de Frontieră Iași, cât și de Ins­pec­toratul de Poliție Județean Iași.

Medicul nu a dorit să comenteze aspectele sesizate de tinerele aspirante la un post în cadrul Poliției de Frontieră Iași, atât în privința comisiei alcătuite exclusiv din bărbați pentru vizita medicală a tinerelor, și nici despre eroarea de măsurare a unei candidate. El a ținut să sublinieze că are superiori și să avem „grijă că totul se poate întoarce împotriva noastră”, mai scriu cei de la Ziarul de Iași.

„Domnul doctor Stoleru (n.r. – Gabriela Stoleru, șefa Centrului Medical Județean al Ministerului de Interne) este președinta comisiei de recrutare. Cu ea trebuie să luați legătura. Dacă aveți un caz așa de important, aveți competențe juridice? Regulamentele interioare nu-mi permit să vorbesc cu oricine”, a spus doctorul Martiniuc.