Schimbări majore în industria tutunului. Ce sortimente ar putea fi interzise

Publicat: 24 02. 2016, 11:12
Actualizat: 25 02. 2016, 09:10

Proiectul de lege figurează pe ordinea de zi pentru ședința de miercuri.

Termenul de transpunere în legislația națională a Directivei 2014/40/UE privind fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor de tutun este data de 20 mai 2016, anunța Ministerul Sănătății la începutul lunii februarie.

Ministerul Sănătății amintea că acordă „o atenție deosebită transpunerii Directivei 2014/40/UE în legislația națională, având convingerea că prevederile actului normativ vor veni în sprijinul reducerii prevalenței consumului de tutun, fiind vizați, în special, adolescenții și tinerii”.

Punctele fierbinți din proiectul de act normativ sunt interzicerea țigărilor mentolate și a celor cu arome, avertismentele mai mari pe pachetele produselor din tutun și eliminarea posibilității de achiziționare a țigaretelor de pe internet, dar și instituirea unor limite mult mai stricte și în ceea ce privește comercializarea țigărilor electronice sau a produselor de fumat din plante.

Proiectul de lege a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătății în ultimele zile ale lunii decembrie 2015 și atrăgea atenția asupra ingredientelor pe care le conțin țigaretele aflate la raft și prevedea interzicerea produselor din tutun care sunt îmbogățite cu arome deosebite ce se diferențiază de cea a tutunului simplu, fie că acestea se găsesc în compoziția țigării sau în filtre, hârtie, ambalaj, pentru cele din urmă fiind interzis să conțină nicotină. Mai mult, se preciza că producătorii de țigări vor raporta Ministerului Sănătății date precum emisiile țigărilor și ingredientele folosite în procesul de fabricație a produselor din tutun.

În afara legii erau scoase și substanțele numite ”aditivi speciali”, de genul vitaminelor, al taurinei sau al cofeinei. ”Se interzice punerea pe piață și a tuturor produselor din tutun care conțin aditivi „speciali” (precum vitamine, cofeină, taurină, aditivi care creează impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătății sau că prezintă riscuri mai mici pentru sănătate, sau care sunt asociați cu energia și vitalitatea, care colorează fumul, care facilitează inhalarea sau absorbția nicotinei”, se arăta în expunerea de motive.

Textul legii reglementa și nivelul emisiilor per țigară, astfel că cea mai mare valoare nu are voie să depășească 10mg de gudron, 1mg de nicotină și 10mg de monoxid de carbon.

Chiar dacă legea se estimează că va intra în vigoare începând cu data de 20 mai 2016, lansarea pe piață a produselor care nu sunt conforme cu prevederile analizate este permisă timp de un an în plus, până în 2017. De asemenea, potrivit proiectului inițial ”interzicerea punerii pe piață a produselor din tutun cu o aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii Uniuni reprezintă 3 % sau mai mult într-o anumită categorie de produse se aplică de la 20 mai 2020”.