Schwartzenberg: Un procuror DNA mi-a transmis că, dacă fac denunț, se rezolvă toate problemele mele. Eu sunt proprietarul terenului din Madagascar. Mazăre a clacat psihic

Publicat: 24 02. 2018, 10:15

„Ana Dana. Ana Dana, procuror la DNA, mi-a cerut să fac denunț. Vă rog respectuos să o întrebați pe Ana Dana prin cine în mod oficial mi-a transmis că dacă fac denunț, se rezolvă toate problemele mele”, a declarat Elan Schwartzenberg, la B1 Tv.

Omul de afaceri a refuzat să dea alte detalii pe această speță.

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a declarat, referitor la afacerile făcute cu frații Mazăre, că a finanțat alături de aceștia 30 de hectare de plajă în Brazilia, dar și construcția resortului din Madagascar, precizând că Radu Mazăre a clacat psihic când procurorii i-au tot deschis dosare.

„Am făcut afaceri cu Radu Mazare de la Revoluție (…) La un moment dat, frații Mazăre au fost în Brazilia, au fost în Madagascar, mi-au făcut propuneri de investiții. Pe unele nu le-am acceptat, pe două le-am acceptat. Am finanțat 30 de hectare de plajă în Brazilia, proprietatea mea, am acceptat achiziția și construcția respectivului proiect, resortul în Madagascar, în ambele datorită faptului că ei le-au identificat și se ocupă de managementul proprietăților. Au un mic procent, acte notariale făcute acum 7-10 ani-15 ani în afara țării, pe care nu le falsifică niciodată”, a declarat Elan Schwartzenberg, la B1 Tv.

Omul de afaceri a spus că el este proprietarul terenului din Madagascar.

„Eu am trimis în contul fraților Mazăre 175.000 de euro în diverse tranșe și sume, care nu au nicio legătură cu bani primiți de la Avi Morgenstern. Eu în viața mea nu am primit 175.000 euro de la Avi pe care i-am trimis lui Mazăre sau fraților lui. Nu, eu în decursul lui 2011, am primit mult mai mulți bani, am primit poate peste un milion de euro de la Avi pentru diverse servicii, iar fraților Mazăre le-am dat bani în cu totul alte condiții pentru finanțarea resortului din Madagascar. Nu am dat bani niciodată pentru complexul social (…). Sunt proprietarul terenului din Madagascar, da. Radu Mazăre a clacat psihic. Numai niște nebuni fac zeci de dosare unui om”, a completat Schwartzenberg.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a plecat în Madagascar, unde a cerut azil politic. Aflat sub control judiciar, fostul edil a părăsit România în prima zi de Crăciun, el plecând cu o cursă aeriană care a avut destinația Paris, îmbarcându-se pe Aeroportul „Henri Coandă” din București. Radu Mazăre a plecat din România pe data de 25 decembrie 2017, la ora 13.00, au afirmat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Într-o scrisoare transmisă prin avocații săi, Radu Mazăre și-a motivat plecarea prin faptul că este ținta statului paralel și nu va beneficia în țară de o justiție independentă, motiv pentru care cere azil politic în Madagascar. Mazăre susține că va reveni doar când va exista o justiție reală.