Se credea în filmele americane: Un adolescent din Alba a intrat cu fața acoperită într-o sală de jocuri și a amenințat angajata

Publicat: 14 01. 2020, 13:33

În noaptea de 12/13 ianuarie, în jurul orei 3.00, Poliția Sebeș a fost sesizată, prin 112, de către angajata unei săli de jocuri de noroc că a fost victima unei infracțiuni.

Din primele cercetări a rezultat că o persoană, având fața acoperită cu un fular, a amenințat-o pe femeie cu un cuțit, cerându-i banii din încasări.

Femeia a reușit să apese butonul de panică, iar în acel moment persoana a fugit, fără să reușească să fure ceva.

Ulterior, polițiștii au reușit să-l identifice pe principalul suspect, un tânăr în vârstă de 16 ani din Sebeș. Acesta a fost reținut pentru tentativă de tâlhărie calificată, iar marți va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș.