Secetă în Arad: Peste 4.000 de oameni nu au apă la robinet

Publicat: 24 07. 2017, 18:44
Actualizat: 25 07. 2017, 09:43
Agenții economici au consumat cu o cincime mai puțină apă în aprilie față de martie

Primarul comunei Dieci, Traian Liviu Burtă, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că localnicii nu au apă de trei săptămâni.

„Situația alimentării cu apă potabilă din rețea este rea, ca să nu spun foarte rea. În localitatea Crogna din comuna Dieci de trei săptămâni nu este apă la rețea. În centrul de comună, localitatea Dieci, vine o zi, nu vine cealaltă zi, mai vine din când în când, iar când vine, presiunea este foarte mică. Fântânile în Crogna majoritatea sunt secate, nu mai au apă, în Dieci, secate parțial și acolo oamenii au probleme, nu ar mai exista apă în unele fântâni”, a declarat primarul Traian Liviu Burtă.

Edilul a precizat că din cauza lipsei apei sau din cauza presiunii scăzute, multe dintre electrocasnicele oamenilor s-au defectat.

Totodată, au fost sesizate probleme și în ceea ce privește fântânile de pe domeniul public, unde Direcția de Sănătate Publică Arad a constatat că apa nu este potabilă.

„Direcția de Sănătate Publică ne-a obligat ca să punem afișe că apa nu este bună de băut, nici pentru oameni, nici pentru animale”, a mai spus edilul care a primit plângeri de la peste 1.000 de oameni care se confruntă cu lipsa apei în comună.

Pentru că sunt cazuri în care și fântânile din gospodării au secat, primăria comunei Dieci le-a dus apă menajeră localnicilor cu cisterna Serviciului Local pentru Situații de Urgență.

Nici în comuna Almaș nu mai există apă potabilă în rețele de circa două săptămâni, dar primarul a decis ca apa să fie dată după un anumit program.

„La nivelul comunei Almaș suferim suferim din cauza lipsei de apă. Omul are pretenția că plătește acest serviciu, indiferent la ce și cum o folosește, omul așteaptă să fie apă la rețea. Înțelegem că este situație de secetă. (…) Am convenit un program: la ora 4 și la ora 16 se pompează apă în rețea, pentru probleme gospodărești. În localitatea Joia Mare, care este capăt de linie, nu este apă în rețea de două săptămâni. În localitatea Almaș sunt zone în care este apă cu presiune mică, dar în zonele de deal, iarăși ajunge foarte puțină apa. Sâmbătă și duminică nici în Almaș nu a fost niciun strop de apă în rețea și a venit abia luni. Din această cauză, multe mașini de spălat s-au stricat pentru că nu funcționează cu presiunea asta”, a declarat corespondentului MEDIAFAX primarul comunei Almaș, Aurel Ginu Costea.

Autoritățile comunei Almaș vor să foreze noi puțuri și să amenajeze un nou depozit de apă mai aproape, pentru a crește debitul apei din rețea.

În comuna Almaș sunt afectați circa 3.000 de oameni. Localnicii care au animale multe scot apă din râul Crișul Alb pentru a-și adăpa animalele, însă culturile agricole din zonă sunt compromise, după cum a mai spus primarul Aurel Ginu Costea.

Costea a afirmat că în cazurile unor localnici ale căror fântâni au secat s-a dus apă menajeră cu cisterna primăriei.

De asemenea, în comuna Gurahonț sunt câteva sute de locuitori afectați de lispa apei potabile din rețea. Este vorba despre cei care trăiesc în localitățile din zonele mai înalte ale comunei, care au presiune mai scăzută la apă. Fiind mai aproape de puțurile de captare, apa ajunge cu presiune mai bună, dar unii localnici folosesc rețeaua de apă la udatul grădinilor, ceea ce face ca presiunea să scadă în scurt timp.

Reprezentanții Companiei de Apă Arad, care administrează rețelele din zonele afectate, au declarat, la rândul lor, că rezerva de apă în perioada caniculară este limitată și se elaborează un plan de furnizare a apei în etape pentru a face față situației.