Șeful DNA Slobozia reținut pentru corupție

Publicat: 13 06. 2013, 16:26
Actualizat: 02 05. 2015, 07:49

Șeful Biroului Teritorial al DNA Slobozia a fost reținut de structura centrală a direcției. Procurorul Cristudor Dumitru este acuzat de luare de mită și favorizarea infractorului. Procurorul este acuzat că a primit mită pentru a îngropa un dosar penal în care era cercetat un om de afaceri.

Potrivit procurorilor DNA, magistratul Dumitru Cristudor trebuia să efectueze acte de cerectare într-un dosar aflat pe rolul procurorilor din Germania. DNA a arătat că trei persoane erau cercetate pentru evaziune fiscală în Germania. Procurorii din Germania au cerut prin comisie rogatorie ca DNA Slobozia să efectueze percheziții. Procurorul Cristudor însă a primit mită 5000 de lei și materiale de contrucții în schimbul cărora îi anunța pe cei trei cercetați că urmează să fie percheziționați.

Foto: Independentonline.ro

DNA susține că procurorul a primit mită de la omul de afaceri Vasile Taifas, acest fiind ajutat de avocata Moncia Andronache. ” Magistratul Cristudor Dumitru a primit de la Taifas Daniel Vasile, cu ajutorul lui Andronache Monica, materiale de construcție și amenajarea spațiului, în valoare totală de 5.354 lei, bunuri utilizate pentru amenajarea unui imobil aparținând unei societăți comerciale la care asociat este fiul magistratului”, se precizează într-un comunicat al DNA.

Procurorul Cristudor va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. 

LOTO, LOTO 6/49. Numerele EXTRASE la LOTO pe 13 iunie. Report uriaș la jocul LOTO 6/49