Șeful Protecției Consumatorilor Constanța și un inspector ANAF, reținuți pentru fapte de corupție

Publicat: 21 03. 2015, 11:32
Actualizat: 21 03. 2015, 14:47

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Direcția Națională Anticorupție, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Mihai Perifan, și un inspector din cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă, Damu Fudulea, detașat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, au fost reținuți de procurorii DNA Constanța după ce au încercat să mituiască un polițist pentru o soluție favorabilă în dosarul unei rude, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform sursei citate, în baza unor informații pe care le-a primit de la Damu Fudulea, inspector ANAF detașat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Mihai Perifan i-a promis, joi, unui ofițer de poliție 15.000 de euro pentru ca un subordonat al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, astfel încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia.

În aceeași zi, el i-a dat ofițerului de poliție 14.000 de euro din suma promisă, iar vineri, Perifan i-a dat acestuia și restul de 1.000 de euro, fiind prins în flagrant.

Procurorii DNA Constanța au dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore, Mihai Perifan fiind suspectat de dare de mită, în timp ce inspectorul ANAF Damu Fudulea este cercetat pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Ei vor fi prezentați, sâmbătă, unei instanțe a Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.