Senat: Părinții ar putea avea o zi liberă neplătită pe an pentru îngrijirea sănătății copiilor

Publicat: 02 12. 2013, 20:09
Actualizat: 28 09. 2018, 06:57

Părinții ar putea să beneficieze de o zi liberă neplătită pe an pentru îngrijirea sănătății copiilor minori, au decis, luni, senatorii, care au adoptat, cu amendamente, o inițiativă legislativă propusă de un grup de parlamentari USL.

Propunere legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătății copilului, care îi are ca inițiatori, printre alții, pe Ecaterina Andronescu, Elenja Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Vâlcov, Rovana Plumb și Rodica Nassar, propunea, inițial, ca ziua liberă să fie una plătită, prevedere cu care nu au fost de acord, însă, membrii Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială.

Indemnizația pentru ziua liberă ar fi urmat să fie plătită din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și să fie egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

Inițiatorii propun ca această zi să fie rezervată verificării periodice a stării de sănătate a copiilor.

Potrivit proiectului, zua liberă ar urma să se acorde la cererea unuia dintre părinți, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat.

Inițiativa legislativă mai stabilește ca familiile care au trei sau mai mulți copii să beneficieze de două zile lucrătoare libere pe an pentru verificarea sănătății copiilor.

Proiectul a fost dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.