Senatorul Lucian Iliescu și deputatul Marin Anton, urmăriți penal pentru fapte de corupție

Publicat: 10 06. 2015, 20:28

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală în cazul senatorului Lucian Iliescu, primar al municipiului Giurgiu la data faptelor, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale) și instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În același dosar sunt urmăriți penal deputatul Marin Anton, președinte al organizației județene a unei formațiuni politice la data faptei, acuzat de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și Cezar Mircea Măgureanu, senator la data faptei, pentru trafic de influență, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Procurorii DNA au început urmărirea penală și pe numele fiului lui Lucian Iliescu, Ștefan Adrian, administrator al unor societăți comerciale, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), complicitate la conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale) și cumpărare de influență.

De asemenea, în dosar este urmărit penal și Marin Pavel, director în Primăria municipiului Giurgiu – Administrația Domeniului Public la data faptelor, pentru infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), complicitate la conflict de interese în formă continuată (două acte materiale).

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2010 – 2011, Lucian Iliescu (PNL), atunci primar al municipiului Giurgiu, ar fi intervenit pentru favorizarea firmele controlate de fiul său, Ștefan Adrian la două licitații organizate de Primăria Giurgiu, care aveau ca obiect vânzarea unei suprafețe de 2.200 mp de teren și concesionarea lucrărilor de construcție a unui imobil cu destinația „Piață Agroalimentară”, pe un alt teren în suprafață de 3.200 mp, ambele terenuri fiind situate în zona centrală a municipiului.

„Anterior acestor momente, suspecții mai sus-menționați au beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane, în sensul că: suspectul Pavel Marin l-a sprijinit pe primarul municipiului Giurgiu să promoveze proiecte de hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Giurgiu și să organizeze licitațiile publice câștigate de firmele controlate de fiul acestuia din urmă. Ulterior, suspectul a devenit administrator al societății comerciale care administrează și în prezent Piața Agroalimentară Giurgiu, obținând beneficii sub formă de salarii primite atât de la firma administrată, cât și direct din conturile bancare ale suspectului Iliescu Ștefan-Adrian”, au scris procurorii în ordonanța de începere a urmăririi penale.

De asemenea, potrivit anchetatorilor, Marin Anton (fost membru PNL, în prezent la UNPR) și Cezar Măgureanu și-ar fi folosit influența și autoritatea pentru a determina mai mulți consilieri locali să voteze favorabil proiectele de hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Giurgiu care aveau ca obiect trecerea din domeniul public în domeniul privat și ulterior vânzarea prin licitație publică a terenului de 2.200 mp.

„Ca urmare a acestor demersuri, firmele controlate de suspectul Iliescu Ștefan-Adrian au câștigat cele două licitații, deși în cadrul uneia nu erau îndeplinite condițiile prevăzute în documentația de calificare. Pentru ajutorul acordat, suspectul Măgureanu Cezar-Mircea a pretins de la suspectul Iliescu Ștefan-Adrian suma de 50.000 de euro din care a primit suma de 10.000 de euro”, susțin procurorii.

Procurorii le-au adus la cunoștință celor cinci suspecți acuzațiile din acest dosar și calitatea procesuală.

În 29 mai, procurorii DNA au făcut percheziții în București, Giurgiu și Ilfov, la Consiliul Local Giurgiu, la firme și la locuințele unor persoane suspectate de corupție și infracțiuni de serviciu, care ar fi fost comise în 2010-2012, când la conducerea Primăriei era Lucian Iliescu, în prezent senator PNL.

Direcția Națională Anticorupție arăta atunci că se efectuează cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de serviciu, comise în perioada 2010-2012”.

Lucian Iliescu a fost primar al municipiului Giurgiu din 1996 până în 2012, când a obținut un mandat de senator. În perioada august – decembrie 2012, Lucian Iliescu a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Lucian Iliescu este vicepreședinte al PNL, președinte al filialei teritoriale PNL Giurgiu și prim-vicepreședintele Ligii aleșilor locali PNL.