ȘERBAN IONESCU A MURIT. Ion Dichiseanu: A fost un coleg minunat și un mare actor

Publicat: 22 11. 2012, 11:07
Actualizat: 04 07. 2013, 17:34

Actorul ȘERBAN IONESCU a încetat din viață miercuri seară, în jurul orei 23.30, la Spitalul Floreasca, a declarat pentru MEDIAFAX directorul unității medicale, Radu Macovei. ȘERBAN IONESCU fusese internat marți la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, în secția de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat. În vara acestui an, actorul a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică, boala fiind incurabilă.

„Am jucat cu el într-un singur film („Burebista”, de Gheorghe Vitanidis, n.r.), dar îți dai seama cum este un om când ești la greu, adică la muncă. El era un om extraordinar de bun, mi-era foarte drag”, a spus Ion Dichiseanu. „Îmi pare foarte rău că s-a prăpădit… era de așteptat, ca și la Iurie Darie. Este păcat că s-a dus, pentru că, la 62 de ani, mai ai încă multe de spus”, a adăugat Dichiseanu, care l-a descris pe Șerban Ionescu drept „un mare actor și un coleg minunat”.

Șerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950 în Corabia. Din cauză că tatăl, pilot de vânătoare, era detașat mereu în altă localitate, Șerban Ionescu și-a petrecut copilăria între Brașov și Caracal, unde acesta său lucra. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă și după patru încercări a intrat la teatru.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa lui Amza Pelea și, la terminarea facultății, a fost repartizat la Teatrul din Petroșani, unde a interpretat numeroase roluri în spectacole precum „Locțiitorul”, de Horia Lovinescu, „Pluta Meduzei”, de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, „În căutarea sensului pierdut”, de Ion Băieșu, regia Florin Fătulescu.

Teatrul din Petroșani a fost o rampă de lansare pentru Șerban Ionescu, care a jucat apoi la Teatrul Mic și Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după care, din 2001, a putut fi văzut în producțiile Teatrului Național București (TNB), al cărui actor a fost până la sfârșitul vieții sale.