SFATURI. Streinu-Cercel, despre o soluție a scăderii numărului de cazuri de coronavirus: „Asta va face diferența în următoarele săptămâni”

Publicat: 09 07. 2020, 09:08
Actualizat: 06 04. 2021, 19:39
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Streinu-Cercel, avertisment dur: Dacă nu rezolvăm aceste lucruri, degeaba avem vaccin şi ne vaccinăm noi, cei care dorim, dacă aceia care trebuie să ne asigure viaţa de zi cu zi nu mai sunt

O mască purtată corect reprezintă o soluție a scăderii numărului de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, spune profesorul Adrian Streinu Cercel care menționează că un astfel de obiect ne poate proteja între 2 și 4 ore.

Medicul susține că masca va face diferența în următoarele săptămâni în contextul creșterii accelerate a numărului de cazuri de Covid-19.

Dacă masca se umezește imediat, aceasta trebuie schimbată pentru că își pierde proprietățile, atrage atenția medicul.

Streinu-Cercel: Când se face diferența între cele 2 și 4 ore?

„Masca va opri ce vine din fața noastră. Acele particule nu pot să pătrundă prin aceste straturi. Infecția cu coronavirus poate să treacă prin mască la un moment dat, dar nu la început. Avem un interval de timp în care masca ne protejează. Se spune că o mască ne poate proteja între 2 și 4 ore. Când se face diferența între cele 2 și 4 ore? La momentul umezirii.

Dacă masca se umezește, ea trebuie schimbată, nu mai trebuie ținută pentru că își pierde proprietățile și tot ce se dizolvă aici are șanse să treacă de ea. De aceea e bine să avem cu noi vreo 3-4 măști cu noi ca să ne ajungă pentru toată ziua. Maximum 4 ore o putem folosi, după acest interval nu mai este folositoare”, a declarat medicul Streinu-Cercel.

Streinu-Cercel: Aveți grijă cum înlăturați masca

De asemenea, Streinu atrage atenția asupra importanței corectitudinii înlăturării măștii:

„E important și cum o dăm jos. Dacă punem mâna pur și simplu pe ea, ne putem contamina și apoi punem mâna pe telefon și alte obiecte”, a declarat Adrian Streinu Cercel la Antena 3, care a precizat că „masca va fi cea care va face diferența în următoarele săptămâni”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, că în România a fost depășit pragul de 30.000 de îmbolnăviri, după ce în ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 555 de noi cazuri de COVID-19.

Potrivit GCS, până miercuri, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Prahova, Sălaj, Suceava și Vâlcea.