Sile Cămătaru rămâne după gratii

Publicat: 19 04. 2013, 18:56
Actualizat: 22 08. 2013, 13:09

Vasile Balint, cunoscut ca Sile Cămătaru, rămâne în detenție, după ce Curtea de Apel București i-a respins, vineri, cererea de revocare a măsurii arestării preventive.

Magistrații Curții de Apel București au decis să respingă solicitarea pe motiv că este inadmisibilă.

Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la instanța supremă.

Ion și Vasile Balint, cunoscuți ca Nuțu și Sile Cămătaru, și alți 11 membri ai clanurilor Cămătarilor și Sportivilor se află în arest preventiv din 23 februarie.

Aceștia fuseseră reținuți, împreună cu alți 27 de membri ai celor două clanuri, în urma a 115 percheziții, de la locuințele suspecților fiind ridicate atunci sume importante de bani, bijuterii, mașini de lux și droguri.

Potrivit procurorilor DIICOT, activitatea membrilor grupărilor s-a desfășurat pe două paliere infracționale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, „în scopul asigurării supremației la nivel infracțional în municipiul București”, situații ce au avut drept consecință punerea în primejdie a vieții și integrității corporale a membrilor grupării, dar și a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârșit infracțiuni de violență, „generatoare de beneficii financiare substanțiale”, în urma recuperării unor împrumuturi de bani dați cu camătă.

În același dosar, sunt cercetați în libertate avocata Luiza Gabriela Dragne de la Baroul București, acuzată de favorizarea lui Sile Cămătaru, și Dragoș Pandele, cunoscut sub numele de Mihăiță Cămătaru, fiul vitreg al lui Sile Cămătaru.

Potrivit procurorilor, Dragne ar fi permis accesul neautorizat la informații obținute cu ocazia perchezițiilor.