Simulările pentru clasa a VII-a și a XI, organizate la nivel județean, cu subiect unic

Publicat: 15 01. 2020, 17:05
Sursa: Mediafax Foto

Ministerul Educației a anunțat că simularea pentru elevii de clasa a VII-a va avea loc în luna mai. Aceasta va fi reglementată după ce vor fi publicate programele de examen și noi modele de subiecte, având în vedere că acești elevi au studiat după alte programe decât cei de clasa a VIII-a, arată comunicatul transmis miercuri. Potrivit documentului, propunerea a fost susținută în unanimitate de membrii Comisiei de Dialog Social.

Un alt element de noutate anunțat de Ministerul Educației este acela că „în luna mai, fiecare inspectorat școlar poate organiza o nouă simulare cu subiecte unice, elaborate la nivel județean”. Tot atunci, la nivelul inspectoratului școlar poate fi organizată și simularea examenului de Bacalaureat pentru clasa a XI-a.

Ministerul Educației a transmis un extras din propunerea de ordin de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2019 – 2020 și pentru aprobarea calendarului acestora:

Art. 7. – (1) Fiecare inspectorat școlar poate organiza în luna mai a anului 2020, la nivelul tuturor unităților de învățământ gimnazial/liceal, o simulare cu subiect unic elaborat la nivelul județului/municipiului București, în scopul stimulării pregătirii elevilor în vederea susținerii Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a examenului de bacalaureat național.

(2) Simularea din luna mai a anului 2020 de la nivelul inspectoratului școlar poate fi organizată și pentru elevii claselor a XI-a.”

Proiectul de structură a anului școlar 2020-2021 se află încă în dezbatere publică. Ministerul Educației și Cercetării așteaptă propuneri pe acest subiect până în data de 17 ianuarie 2020, inclusiv.