Sindicaliștii din Camera Deputaților cer spor de 15% pentru „condiții vătămătoare de muncă”

Publicat: 11 11. 2015, 17:48

Secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici a afirmat că cererea sindicatului a generat discuții, membrii Biroului Permanent întrebându-se dacă este „normală” o astfel de solicitare.

„Sunt funcționari publici care sunt în orice alt de instituție, ce legătură au aceștia cu procesul legislativ, de ce trebuie să aibă niște avantaje în plus față de ceilalți? Probabil că au timp să se gândească la acest spor de 15% pentru condiții vătămătoare și să nu îi intereseze elementul concret al muncii pe care o realizează”, a comentat Niculae Miracovici.

Secretarul Camerei Deputaților a mai spus că, dimpotrivă, există posibilitatea ca săptămâna viitoare un membru al BP să vină cu propunerea de a reduce cu 15% salariile angajaților din Camera Deputaților.

„Un coleg spunea că este posibil să vină, săptămâna viitoare, cu propunerea să le reducă cu 15% salarile, nu să le crească pentru că, în ultimă instanță, dacă ne uităm la cei din stradă sau la cei care trăiesc cu 1.300 sau 1.400 sau cu 800, 900 de lei pe lună, realizăm că este o diferență între aceștia și cei care au 3.000 sau 4.000 de lei pe lună și li se pare că este puțin”, a declarat Niculae Miracovici.

În scrisoarea adresată conducerii Camerei Deputaților, Sindicatul Salariaților cere ca instituția „să dispună efectuarea de măsurători și expertize care să identifice instalațiile generatoare de câmpuri electromaginetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de înaltă frecvență, stații de bruiaj etc., iar în baza acestor buletine de determinare emise
de autoritățile abilitate în acest sens, conducerea Camerei Deputaților să reglementeze acordarea de 15% a acestui spor din salariul de bază, pentru toate categoriile de personal, inclusiv pentru salariații care se află în concediu de odihnă, concediu medical, deplasări interne sau externe cursuri de formare profesională etc.”

Sindicatul Salariaților din Camera Deputaților mai susține că solicitarea este motivată de riscurile pentru sănătatea și securitatea salariaților, riscuri datorate efectelor recunoscute ca nocive pe termen scurt și lung asupra corpului uman.

Sindicatul solicită fonduri suplimentare pentru salarizare la proiecția bugetară pentru anul 2016 și punerea în aplicare a dreptului angajaților de a beneficia de sporul de condiții vătămâtoare de 15% din salariul de bază începând cu 1 ianuarie 2016.