Sindicaliștii din penitenciare: Toader, complice la recursul compensatoriu. Distanțarea de grațierea mascată a fost premeditată

Publicat: 05 05. 2019, 11:15

„Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, nu numai că a susținut recursul compensatoriu, dar a și promovat insistent extinderea acestuia prin acordarea unei compensații bănești de 5 – 8 Euro pentru fiecare deținut, care în perioada 2012 – 2017 ar fi fost cazat în condiții improprii. Doar faptul c-a premeditat aceasta actiune ii permite acum să-și enumere alibiurile pe Facebook în postări care, absolut corect dealtfel raportat la încercările disperate ale acestuia de a se distanța de un grav atentat la siguranța publică, fac trimitere la o serie de încercări de manipulare”, spune Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Critici acizi ai măsurilor luate la vremea respectivă de fostul ministru al Justiției, sindicaliștii din penitenciare spun că, de fapt, Tudorel Toader a ignorat toate avertismentele care i-au fost date cu privire la actul de clemență mascată.

„Tudorel Toader, fostul ministru al Justiîiei, a ignorat toate avertismentele referitoare la efectele negative ale unui act de clemență mascataăcare se aplică tuturor categoriilor de deținuți. A refuzat orice modificare a legii care a redus cu 1/5 toate pedepsele cu închisoarea și de care au beneficiat peste 16.000 de criminali, tâlhari. violatori și hoți”, mai spun sindicaliștii din FSANP.

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a continuat sâmbătă seria dezvăluirilor începute pe Facebook, după demisia sa de la Ministerul Justiției, privind actele normative promovate de ministerul condus de el și vorbește, de astă dată, despre legea recursului compensatoriu „pe înțelesul tuturor”, explicând cum s-a ajuns la suplimentarea zilelor de la 3 la 6, pentru eliberarea deținuților care au beneficiat de legea promovată în mandatul său de ministru.

Toader spune, în seria intitulată „Arta manipulării”, că ministerul condus de el a propus ca, în vederea eliberării condiționate, la 30 de zile de pedeapsă, executată în condiții necorespunzătoare, să se consideră executate 3 zile de pedeapsă, numai că suplimentarea acestor zile, cu o clemență de la 3 la 6 zile, a fost făcută de Camera Deputaților, care, deși a menținut propunerea sa, acceptată și de CSM și de Senat, a „transformat” cele 3 zile în 6.

Mai mult, criteriile de evaluare pentru eliberarea condiționată au devenit mai laxe, începând de la spațiul de deținere și până la condiții, a mai spus fostul ministru.

Refuzul lui Tudorel Toader de a da ordonanță de urgență pe Codul penal și pe cel de procedură penală l-a costat funcția de ministru al Justiției. Luna aceasta, liderii PSD au decis, în ședința Comitetului Executiv Național al partidului, retragerea sprijinului politic pentru Tudorel Toader, ca ministru al Justiției, reproșându-i acestuia faptul că ministerul condus de el a întârziat avizele pentru anumite proiecte care trebuiau implementate, dar și faptul că nu a înaintat ordonanțe de uregnță pentru transpunerea în Codul Penal și Codul de Procedură Penală a prevederilor declarate constituționale de către judecătorii Curții Constituționale.

Una din legile controversate promovate de minister sub conducerea sa a fost și legea recursului compensatoriu, care a dus la eliberarea din închisoare a 14.402 deținuți eliberați pe baza recursului compensatoriu. Dintre aceștia, 742 au revenit în pușcărie. Toader a fost criticat în spațiul public pentru criteriile extrem de generoase care au dus la eliberarea acestora în societate, fără un studiu de impact al legii și fără asigurarea unor condiții minime de reintegrare în societate.