Situație critică la Centrul de Transfuzie. Cu cât a scăzut numărul donatorilor de sânge

Publicat: 16 06. 2016, 19:01
Actualizat: 16 06. 2016, 19:09

Numărul donatorilor de sânge din România a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani, a declarat  directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, dr. Doina Goșea pentru Radio România Actualități.

Potrivit acesteia, sângele recoltat zilnic la nivelul Capitalei asigură mai puțin de jumătate din necesar.

„Necesarul este foarte mare, având în vedere faptul că în București sunt 60 de spitale – 45 de spitale publice și 20 de spitale private. Deci, noi, acum, avem o cerere de peste 1.000 de componente de sânge zilnic și abia dacă facem 400-500 de componente. Iar ceea ce este foarte important este că, începând cu luna ianuarie, donatorii de sânge sunt pe o pantă descendentă ca număr”, a mai adugat medicul.