SJ Vaslui a rămas fără vaccin antirabic, așa că pacienții mușcați de animale sunt expuși riscurilor

Publicat: 17 05. 2012, 19:16
Actualizat: 05 02. 2016, 21:09

Spitalul Județean de Urgență Vaslui a epuizat în totalitate vaccinul antirabic astfel încât cei care sunt mușcați de animale și ajung la spital pentru imunizare împotriva rabiei, o boală mortală, sunt expuși unor mari riscuri, situație recunoscută chiar de către conducerea unității spitalicești.

Niciun vasluian mușcat de câine, șobolan sau alt animal nu mai este imunizat împotriva turbării dacă ajunge la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui, după ce unitatea spitalicească a epuizat toate dozele de vaccin antirabic pe care le mai avea pe stoc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În aceste condiții, pacienții mușcați de animale sunt expuși unor mari riscuri, lucru recunoscut chiar de conducerea SJU Vaslui, mai ales că rabia este o boală mortală, iar imunizarea se face în maxim 72 de ore de la mușcătură.

„Din păcate, nu mai putem respecta protocoalele și să vaccinăm antirabic pacienții care ajung la noi la spital mușcați de animale. Sunt riscuri mari, dar nu avem ce face. Am luat legătura cu mai toate spitalele din țară și nimeni nu mai are astfel de vaccin pe stoc. Situația a fost adusă la cunoștință și celor de la Direcția de Sănătate Publică (DSP), să găsească ei soluții. Noi am găsit la un depozit vreo cinci cutii cu vaccin și sperăm să ne fie trimise în câteva zile. Până atunci, pacienții care ajung la spital sunt luați în evidență și când vor sosi vaccinurile îi contactăm telefonic să vină să se imunizeze împotriva rabiei”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX directorul medical al SJU Vaslui, Lelia Croitoru.

Pe de altă parte, conducerea DSP Vaslui susține că a informat Ministerul Sănătății cu privire la situația existentă la SJU Vaslui, însă nu a primit niciun răspuns concret până acum.

„Ministerul a solicitat spitalelor necesarul de vaccin antirabic până la sfârșitul lunii deoarece ar dispune de 10.000 de doze. Dacă ar fi să se împartă echitabil pe județe, nouă ne-ar reveni vreo 240 de doze, adică 80 de fiecare spital din județ. Însă, până acum, ministerul nu ne-a comunicat când vor fi trimise aceste doze în teritoriu”, a precizat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.

Potrivit sursei citate, situația nu este cu mult diferită nici la Spitalul de Urgență Bârlad, unitate care mai dispune doar de câteva doze de vaccin antirabic, folosit numai în cazurile cele mai deosebite.