Slujbă de Înviere la Colectiv, la 6 luni de la tragedie

Publicat: 01 05. 2016, 15:08
Actualizat: 01 05. 2016, 15:09

La miezul nopții, cei doi preoți au împărțit lumina jurnaliștilor, polițiștilor și pompierilor. Apoi au rostit rugăciuni pentru iertarea sufletelor celor care au murit în cumplitul incendiu.

În sâmbăta Paștelui s-au împlinit 6 luni de la ceea ce a devenit o tragedie colectivă.

Slujba de pomenire va fi ținută abia pe 9 mai, pentru că în Săptămâna Patimilor și în cea Luminată nu se fac slujbe de parastas, scrie tvr.

În noaptea de 30 octombrie, 64 de tineri și-au pierdut viața și aproape 150 au fost răniți în incendiul care a mistuit clubul bucureștean Colectiv.