ȘOCANT. Un student din Iași își amenință profesorul cu moartea: „Ai grijă cum te uiți pe temele alea. Îți tai capul cu acest cuțit de cinci kile” (VIDEO)

Publicat: 03 06. 2020, 08:47
Actualizat: 06 04. 2021, 22:07
ȘOCANT. Un student din Iași își amenință profesorul cu moartea: „Ai grijă cum te uiți pe temele alea. Îți tai capul cu acest cuțit de cinci kile” (VIDEO). Foto: BZI.ro

O înregistrare șocantă transmisă de un student al Facultății de Informatică din Iași, unuia dintre profesorii săi, a devenit virală. Tânărul își amenință profesorul cu moartea, după un examen. Filmarea a ajuns  și la oamenii legii și a fost deschisă o anchetă relatează Bună Ziua Iași.

„Sunt un student nedreptățit al profesorului drd. Abel-Albert Policiuc. Acesta este un mesaj pentru tine, după examenul la Statistică! Îți tai capul, cu acest cuțit de cinci kile…, în m… m…! Ai grijă cum te uiți pe temele alea! Știi cum îți taie capul acest obiect?!”, transmite, brutal și senin, tânărul Cerbu. Decanul Facultății de Informatică a demarat o anchetă și a propus exmatricularea studentului.

Un student din Iași își amenință profesorul cu moartea

O reacție a venit și din partea profesorului Abel-Albert Policiuc.:„Din filmare, probabil că acesta este un fost student de-al meu. Voi analiza situația, pentru a stabili cum voi proceda. Din ce-mi amintesc, nu am avut conflicte sau nemulțumiri venite din partea studenților mei”, a spus drd. Abel-Albert Policiuc, care face parte din personalul didactic asociat al Facultății de Informatică din Iași, potrivit Bună Ziua Iași.

 Universitatea Alexandru Ioan Cuza a demarat o anchetă internă

„Este vorba despre un student al Facultății de Informatică, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza. Este o anchetă în derulare. Studentul a spus că a făcut acest film ca o glumă și pentru distracție. Filmarea a trimis-o la câțiva colegi… Unul dintre ei a trimis filmul pe mai multe grupuri ale unor rețele de socializare, inclusiv grupuri interne ale studenților de la Facultatea de Informatică. Mai departe, conducerea de la Facultatea de Informatică va cerceta cazul. De asemenea, urmează ca, în Consiliul de Administrație, să se decidă exmatricularea sa”.

Studentul Facultății de Informatică din Iași care a realizat filmul în care face amenințări cu moartea la adresa profesorului său riscă o amendă sau o pedeapsă cuprinsă între trei luni și un an de inchisoare, potrivit Noului Cod penal, mai scrie BZI.

ATENȚIE! Imaginile conțin limbaj licențios! VIDEO aici