Șofer cu permis auto fals, prins conducând cu 109 kilometri la oră în localitate, cercetat

Publicat: 20 06. 2012, 15:22
Actualizat: 20 06. 2012, 15:22
Un șofer străin în vârstă de 24 de ani, prins în timp ce conducea cu 109 kilometri la oră în localitate, având permis auto fals, este cercetat penal de polițiștii din Ialomița, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un șofer străin în vârstă de 24 de ani, prins în timp ce conducea cu 109 kilometri la oră în localitate, având permis auto fals, este cercetat penal de polițiștii din Ialomița, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, polițiștii au oprit autoturismul și l-au legitimat pe șofer, un cetățean străin, de 24 ani, care le-a arătat un permis de conducere eliberat de autoritățile bulgare.

„În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că permisul de conducere prezentat de cetățeanul străin este fals, întrucât aparținea altei persoane și în bazele de date era declarat nul din anul 2007 de autoritățile bulgare. Șoferul le-a spus polițiștilor că și-a achiziționat permisul de conducere din Bulgaria, de la o persoană pe care nu o cunoaște, în schimbul sumei de 1.500 de euro. Aparatul radar a depistat autoturismul care se deplasa în comuna Ciochina, cu 109 kilometri la oră” se arată într-un comunicatul al IPJ Ialomița.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferului pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are permis de conducere și pentru uz de fals, iar cercetările continuă cu acesta în libertate.