Șoferul de BMW care a atacat cu crosa un șofer de Logan a fost reținut. Aceeași măsură, dispusă și pentru prietena sa, care a lovit oglinda cu piciorul

Publicat: 23 06. 2021, 22:43
Actualizat: 23 06. 2021, 22:53
Captură cu incidentul / Sursă Foto: Europol

Șoferul de BMW care l-a atacat cu crosa de golf pe un șofer de Logan a fost reținut. Inițial, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. De asemenea, alături de acesta a fost reținută și femeia care, potrivit filmărilor, lovește cu piciorul autoturismul. 

Însoțitoarea acestuia, care a lovit Loganul cu picioarele în oglindă și în portiera stânga-față, a fost și ea depistată de polițiști, fiind reținută în această seară.

”Duminică seară, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla în București, pe Șoseaua Colentina, în dreptul benzinăriei Mol din proximitatea intersecției cu Șos. Fundeni, sector 2, pe fondul unui conflict spontan, a lovit persoana vătămată în mâna stângă cu un obiect contondent, respectiv o crosă de golf, provocându-i acestuia suferințe fizice, a distrus autoturismul persoanei vătămate marca Dacia Logan, căruia i-a avariat caroseria și i-a spart geamul de la portiera stângă -față, din dreptul șoferului,și a tulburat ordinea și liniștea publică.”, arată comunicatul parchetului.

Inculpatul a blocat șoseaua

Inculpatul a blocat cu autoturismul pe care îl conducea, marca BMW, banda a doua de circulație, sens de mers către orașul Voluntari, jud. Ilfov, pentru a opri autoturismul Dacia Logan condus de persoana vătămată, ocazie cu care a îngreunat și împiedicat circulația pe banda adoua a drumului public, aducând atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic.

Parchetul face precizarea că, raportat la limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, singurele măsuri preventive ce pot fi luate în cauză sunt reținerea, și, respectiv, controlul judiciar.

Cum a avut loc agresiunea

Un șofer aflat la volanului unui autoturism Dacia Logan a fost blocat în trafic duminică seară de șoferul unui BMW, care a coborât și l-a atacat cu o crosă de golf. În incident a fost implicată și o tânără, tot din BMW, care a lovit cu picioarele una din portiere.