Soldat român dispărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, declarat „decedat” abia în 2019. Ce s-a întâmplat de fapt

Publicat: 25 11. 2019, 22:37

Abia după 75 de ani de la dispariție soldatul român a fost declarat „decedat” în mod oficial în urma unei hotărâri judecătorești.

Decizia judecătorească a fost dată după ce fiul soldatului, dar și nepotul acestuia au solicitat acest lucru deoarece trebuie să se stabilească vocația lor succesorală după tată.

Astfel, instanța a solicitat informații de la Arhivele Militare Naționale despre soldatul vasluian, iar potrivit acestora „reiese că numitul Topală Grigore a fost dat dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la data de 23.08.1944″, potrivit a1.ro.

În cele din urmă, la finalul lunii octombrie, soldatul a fost declarat „decedat” de către Magistrații Judecătoriei Vaslui.

„În privința dispăruților și a prizonierilor de război nu avem o situație clară cu ceea ce s-a întâmplat la Vaslui. Erau familii care organizau ritualul religios, după ce aflau că cel drag a murit pe front, însă multe dintre ele nu-și pierdeau speranța și credeau până în ultima clipă că au fost luați prizonieri de ruși și că poate într-o bună zi se vor întoarce acasă. În cercetările pe care le-am făcut la Arhivele Naționale, am constatat că, la câțiva ani după încheierea războiului, multe familii ale celor dispăruți făceau întâmpinări la tribunal prin care solicitau să se declare decesul prezumat al celui dispărut pe front. Făceau acest demers pentru a beneficia de anumite drepturi financiare. Au fost însă mulți despre care nu s-a mai știut nimic și care au rămas cu acest statut cinic de dispărut”, a precizat istoricul Paul Zahariuc potrivit a1.ro. 

Foto: dcnews.ro / caracter ilustrativ