ȘOMAJ. Un milion de români au rămas fără loc de muncă din cauza pandemiei. Încă un milion de români din diaspora, întorși în țară, nu au unde să lucreze

Publicat: 17 06. 2020, 10:35

Un milion de români au rămas șomeri din cauza crizei generate de pademia de COVID-19, iar situația este departe de a se rezolva.

Restricțiile impuse de autorități pentru a limita răspândirea noului tip de coronavirus i-au determinat pe mulți angajatori fie să reducă drastic activitatea, fie să își închidă cu totul afacerile, ceea ce a dus la pierderea multor locuri de muncă în ultimele luni, informează Digi24.

Cele mai afectate sectoare din economie au fost turismul, transporturile, hotelurile și restaurantele.

Multe dintre afacerile din aceste domenii s-au văzut nevoite să își concedieze oamenii, iar proprietarii unora dintre ele caută oferte de preluare în această perioadă.

Potrivit informațiilor de la Ministerul Muncii, peste un milion de contracte de muncă au fost suspendate sau încheiate, vârful înregistrându-se în luna aprilie.

„Din nefericire, peste 70% dintre microîntreprinderi au declarat că au capacitatea de a se susține financiar pentru o lună, maximum două, ceea ce dovedește un slab manangement financiar în România, dincolo de faptul că multe dintre întreprinderile noastre sunt, este adevărat, start-up-uri, sunt relativ tinere. Totuși, asta nu justifică faptul de a nu avea un management mai riguros, care să îți permită să ai resurse pentru câteva luni”, a declarat Rodica Lupu, coordonatoarea unei rețele de IMM-uri.

Românii întorși din străinătate se confruntă și ei cu lipsa locurilor de muncă

Românii care au fost nevoiți să se întoarcă din străinătate în această perioadă îngroașă și ei rândul șomerilor, cu toate că nu sunt incluși în statisticile oficiale în ceea ce privește șomajul.

În realitate, însă, peste un milion de români au revenit în țară după ce și alte state au impus restricții pentru limitarea pandemiei.

„Vorbim de peste un milion de români care s-au întors în România ca urmare a reducerii activității economice în diferite țări. Ceea ce înseamnă pentru noi adâncirea deficitului bugetar, iar conform datelor prognozate, vorbim de un deficit bugetar de 6,7 din PIB pentru anul 2020 și, conform datelor publicate de Fondul Monetar Internațional, probabil că în anul 2020 rata șomajului va ajunge undeva la 10,1 puncte procentuale. Pentru a ne reveni avem nevoie de o strategie pe termen mediu și lung în ceea ce privește piața muncii, forța de muncă, avem nevoie de cursuri de recalificare”, a declarat Cristina Chiriac, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

În anul 2019, românii din străinătate au fost cei mai mari investitori din economia României. De la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, diaspora a trimis peste 36 de miliarde de dolari în România.