SOMN de voie pe „FRONT” | Un deputat PSD a fost trezit din somn în mijlocul votului din Camera Deputaților: „Habar nu am, am dormit, nu știu ce s-a întâmplat între timp, acum m-am trezit” – VIDEO

Publicat: 02 04. 2020, 18:46
Actualizat: 02 04. 2020, 23:05

This browser does not support the video element.

La votul de la distanța pentru un amendament la regulamentul Camerei Deputaților, deputatul PSD Ionel Floroiu a fost trezit din somn de apelul colegilor și nu a știut cu cine vorbește și ce se votează.

Dialogul dintre președintele de ședință, Daniel Suciu, și deputatul Ionel Floroiu:

Ionel Floroiu: Alo!

Daniel Suciu: Te auzim.

Ionel Floroiu: Bună ziua, da, spuneți.

Daniel Suciu: Eu spun, dar dvs trebuie să spuneți cum votați la proiect și la amendament.

Ionel Floroiu: Dar nu mi-ați spus cu cine sunt în direct acuma?

Daniel Suciu: Cu Camera Deputaților, Nelu.

Ionel Floroiu: Te-am recunoscut după voce. Habar nu am, am dormit, nu știu ce s-a întâmplat între timp, acum m-am trezit.

Daniel Suciu: Nelu, o să revenim puțin mai târziu.

Ionel Floroiu: Da, să mă uit și și eu și reveniți puțin mai târziu.

Ionel Floroiu, în vârstă de 58 de ani, este deputat PSD de Bacău și fost ofițer de miliție și apoi de poliție la Serviciul Evidența Populației. De asemenea, a condus Garda de Mediu Bacău și a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău.

Camera Deputaților dezbate și votează azi (n. r. 4 aprilie 2020) un amendament la propriul regulament, care ar permite tocmai votul online.

Nu doar Ionel Floroiu a fost luat prin surprindere de vot. Nici deputatul Marian Țachianu nu a știut pentru ce e sunat, exclamând „Aaa, pentru vot! Nu sunt în fața calculatorului”.