Sorin Ovidiu Vântu iese din închisoare după ce Tribunalul Ilfov a aprobat eliberarea condiționată

Publicat: 19 11. 2014, 15:07

Cererea de liberare condiționată a lui Vîntu, a doua formulată pe numele acestuia, a fost respinsă, inițial, de Judecătoria Sectorului 4 la 2 octombrie.

Omul de afaceri a contestat decizia judecătoriei la Tribunalul Ilfov, care, miercuri, a decis definitiv eliberarea lui.

„Admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Vîntu Sorin Ovidiu de sub efectul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală prin sentința penală nr. 671/ 2012 pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului. Dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1095/2014 emis de Tribunalul București, Secția a II-a Penală. Atrage atenția condamnatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 61 C. pen. din 1969. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judicare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac”, se arată în decizia luată de Tribunalul Ilfov.

În aceste condiții, omul de afaceri va putea părăsi penitenciarul Jilava imediat după ce unitatea de detenție primește de la instanță decizia luată miercuri.

Prima solicitare de liberare condiționată a lui Vîntu a fost respinsă, la 7 august, de Tribunalul Ilfov, care a menținut hotărârea în același sens dată de Judecătoria Sectorului 4.

În prima cerere de liberare, avocații lui Sorin Ovidiu Vîntu au inserat caracterizarea omului de afaceri, realizată de reprezentanții Penitenciarului Jilava în perioada în care a executat pedeapsa primită în dosarul privind șantajarea lui Sebastian Ghiță. Din aceasta rezultă că Vîntu „are o personalitate matură, abilitatea de a se adapta normelor și regulilor unui grup stabil, conduita echilibrată, este o persoană inteligentă, întreprinzătoare, activă social”.

„În privința comportamentului petentului în perioada de libertate intervenită între cele două condamnări vă rugăm să observați că petentul a avut o conduită conformă cu normele de conviețuire socială, acordând o încredere sportiă justiției în general și rolului social al acesteia, în condițiile în care a apelat la organele judiciare ale Statului, formulând un denunț (…) cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență (…) de către inculpatul Obreja Rudel”, s-a mai precizat în cererea de liberare condiționată.

Potrivit articolului 587 din noul Cod de procedură penală, liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Vîntu se află la penitenciar după ce a fost condamnat definitiv, în 24 ianuarie, de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa.

El a fost eliberat la 1 mai 2013, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță.

La jumătatea lunii iulie, Vîntu a primit o nouă condamnare: șase ani și două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este însă definitivă.

Omul de afaceri este judecat și în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții, fiind acuzat de spălare de bani și instigare la delapidare.