Sorin Ovidiu Vîntu, audiat la DNA în dosarul Realitatea TV

Publicat: 18 09. 2013, 12:57
Actualizat: 08 02. 2019, 05:28

Sorin Ovidiu Vîntu a venit din nou, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a da declarații în dosarul în care se fac cercetări privind modul în care au fost vândute acțiunile Realitatea Media.

La intrarea în sediul DNA, Sorin Ovidiu Vîntu nu a vrut să facă declarații.

Sorin Ovidiu Vîntu a mai fost audiat ca martor în acest dosar în 5 august și în 27 august.

În același dosar a fost audiat, în 13 august, și Cozmin Gușă, el spunând că a dat declarații în calitate de martor și a vorbit cu procurorii despre Codruț Marta, Elan Schwartzenberg, Sorin Ovidiu Vîntu și Sebastian Ghiță.

Gușă preciza că acest caz este desprins din cel în care este cercetată dispariția lui Codruț Marta, astfel că, implicit, a fost întrebat de anchetatori care a fost rolul acestuia în Realitatea Media. El a spus că, la un moment dat, Codruț Marta a deținut o funcție de administrator al unei componente a grupului, respectiv agenția de presă Newsin, declarațiile pe care le-a dat fiind despre vizitele lui Marta la această publicație.

Întrebat ce a declarat despre contribuția lui Elan Schwartzenberg, Gușă a spus că nu a mai vorbit cu acesta dinainte de plecarea sa din țară. El a precizat că oricum nu mai avea multe de discutat cu Schwartzenberg, după ce a acesta ar fi încercat să înstrăineze mărcile Realitatea unei firme din Marea Britanie.

Gușă a mai spus că a fost întrebat și despre legăturile sale cu Sorin Ovidiu Vîntu, arătând că le-a întrerupt în primăvara lui 2010, din inițiativa sa, acesta fiind și motivul pentru care nu a dorit să comenteze „prostiile spuse de un fost prieten”.

Și fiica lui Sorin Ovidiu Vîntu, Ioana, a fost audiată la DNA, în 2 august, tot în calitate de martor.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Ioana Vîntu a fost chestionată de procurori în legătură cu modul în care s-a făcut preluarea acțiunilor Realitatea Media după ce Elan Schwartzenberg a ieșit din acționariatul trustului.

Potrivit surselor citate, ar exista suspiciuni că Realitatea Media ar fi fost preluată în mod abuziv de către societatea Strategies Research Investments SRL, ai cărei acționari sunt Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru.

Totodată, anchetatorii verifică și modul în care Elan Schwartzenberg a cumpărat acțiuni din Realitatea Media, au precizat sursele citate.

În acest dosar, se fac cercetări prealabile, nefiind nimeni urmărit penal, au mai arătat sursele citate.

Acționariatul societății Realitatea Media SA a fost modificat oficial pe 8 martie 2013, conform documentelor depuse la Oficiul Registrului Comerțului.

Din acționariatul Realitatea Media SA, care se află în insolvență, a ieșit Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Din acționariatul Realitatea Media SA nu mai fac parte nici omul de afaceri Elan Schwartzenberg și nici copiii lui Sorin Ovidiu Vântu.

În 10 aprilie 2012, Ioana Vântu a fost numită director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited – care era principalul asociat al societății Realitatea Media SA, aceasta fiind atunci deținătoarea licenței audiovizuale a televiziunii Realitatea TV.

Tot atunci, Ioana și Ionuț Vântu, copiii lui Sorin Ovidiu Vântu, au preluat împreună 82% din acțiunile Bluelink, în timp ce omul de afaceri Elan Schwartenberg a rămas cu 9% din acțiunile firmei (în loc de 90,9091% din acțiunile Bluelink, pe care le deținea din aprilie 2011). Restul de 9 procente din Bluelink îi revenea lui Vitalie Dobândă – un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, potrivit unor informații publicate de site-ul Rise Project și paginademedia.ro.

Pe de altă parte, Elan Schwartenberg a declarat, pe 4 iulie 2012, pentru MEDIAFAX, că Bluelink Comunicazione a vândut creanța pe care o avea la Realitatea Media unei firme din Ungaria, fapt pentru care, în prezent, Bluelink are doar o valoare „emoțională”.

Ioana Vîntu anunțase oficial, pe 2 mai 2011, într-o conferință de presă, că Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, iar tatăl ei nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.

În prezent, asociatul majoritar al Realitatea Media SA este societatea Strategies Research Investments SRL (86,513817357%), ai cărei acționari sunt Cozmin Gușă (50%) și Maricel Păcuraru (50%)

Ceilalți asociați ai Realitatea Media SA sunt: Sindicatul Național „Petrom-Energie” (5,423391979%), PSV Company SA (7,555789039%), SC Global Video Media SRL (0,507001207%), Florin Bercea (0,000000139%), care este și administrator special al Realitatea Media SA, Eugen Gheorghe Luha (0,000000139%), Gheorghe Cristian Toroipan (0,000000139%).

Societatea Realitatea Media, care deține televiziunea de știri Realitatea TV, se află în insolvență din septembrie 2011. Administratorul judiciar al Realitatea Media este Judiciar HM Expert IPURL.