Sorin Ovidiu Vîntu, urmărit pentru instigare la delapidare și spălare de bani într-un nou dosar

Publicat: 27 01. 2015, 13:39

Oficiali din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au declarat marți, pentru MEDIAFAX, că acest dosar este disjuns din cel cunoscut sub numele de „Petromservice”.

În noul dosar, Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat, alături de mai multe persoane, pentru fapte săvârșite în 2007 și în 2008, care au legătură cu operațiuni realizate la nivelul SC PSV Company SA, fosta societate Petromservice SA, a precizat sursa citată.

Procurorii i-au adus la cunoștință faptele de care este acuzat. Sorin Ovidiu Vîntu a fost luni la Parchetul instanței supreme, fiind citat de anchetatori.

Sorin Ovidiu Vîntu are două condamnări, una de un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță și cealaltă de doi ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbușirea Fondului Național de Investiții.

Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, și din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare.

La jumătatea lunii iulie 2014, Vîntu a primit o nouă condamnare: șase ani și două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este însă definitivă.

În dosarul Petromservice, procurorii au arătat că, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acționarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziția a 49,35% din acțiunile societății realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și de Directiva 2005/60/CE.

„În acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioară desfășurată de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcțiile de membri ai Consiliului de Administrație, director general și director financiar”, a arătat Parchetul instanței supreme.

Anchetatorii au stabilit că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanțat preluarea pachetului de acțiuni.

Un rol important în administrarea SC Petromservice SA avea și Octavian Țurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relația inculpaților cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau și cu băncile din această țară, au precizat procurorii.

În cursul anului 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane de euro.

Sorin Ovidiu Vîntu este judecat și în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții, fiind acuzat de spălare de bani și instigare la delapidare.