SOS CLĂDIRI ISTORICE! Pentru a fi salvate, Hotelul Concordia și casa unde a locuit „Mița biciclista” ar putea fi expropriate

Publicat: 06 04. 2013, 20:05
Actualizat: 03 07. 2013, 17:01

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că municipalitatea ar putea expropria câteva clădiri de patrimoniu neglijate de proprietari, pentru a fi refăcute, cum ar fi Hotelul Concordia și casa unde a locuit „Mița biciclista”.

Sorin Oprescu a spus că aceste clădiri de patrimoniu sunt în stare avansată de degradare, acesta fiind și motivul pentru care se intenționează consolidarea și renovarea lor.

Primarul Capitalei a precizat că municipalitatea este dispusă să găsească soluții în vederea exproprierii clădirilor de patrimoniu neglijate de proprietari, pentru reabilitarea acestora.

„Anul acesta ne-am propus să expropriem câteva clădiri de patrimoniu, pe care să le refacem, cum ar fi Hotelul Concordia. Este necesar ca generațiile următoare să nu uite unde s-a semnat actul Unirii Principatelor Romane. Dacă proprietarii nu se apucă de treabă acolo, sunt dispus să trec la expropriere. Când aceștia uită de asemenea clădiri, nu pot să stau să aștept ca samsarii să pună mâna pe ele pentru a-și construi proiectele imobiliare. Împreună cu fondurile noastre și cu fondurile europene putem reface clădirile de patrimoniu din București”, a mai spus primarul Sorin Oprescu.

Casa Mița Biciclista, de pe strada Biserica Amzei, este monument istoric ce datează din 1900. Numele casei amintește de apelativul proprietarei Maria Mihăescu, prima femeie din București care a mers pe bicicletă.

La Hotel Concordia, din strada Smârdan, în seara de 23 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a devenit domn al Moldovei și al Țării Românești. Pe o piatră memorială ce fusese atașată pe una dintre cele mai deteriorate imobile din Centrul Istoric al Capitalei era scris: „În această clădire se afla în anii Unirii Țărilor Române Hotelul Concordia, unde în seara de 23 ianuarie 1859 s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, de către fruntașii Partidei Naționale, ca domn al Țării Românești”.