Șova anunță când va fi gata autostrada Sebeș – Turda: Cred că o terminăm

Publicat: 08 06. 2013, 17:17
Actualizat: 27 03. 2019, 03:06

Dan Șova a spus că proiectul privind construcția autostrăzii este într-o fază avansată, urmând ca în luna iulie să fie terminată documentația de transformare a drumului expres, propus inițial pentru acest tronson, în autostradă, iar până în decembrie vor fi finalizate procedurile de licitație și de atribuire a lucrării de construcție.

„Suntem avansați, în luna iulie se termină documentația de transformare din drum expres în autostradă, până în decembrie vom avea terminate procedurile de licitație și de atribuire, vom avea un contract semnat și suntem obligați să finalizăm autostrada până în 2016, pentru că am reușit să o introducem pe alocarea financiară 2007 – 2013. Va trebui terminată până în 2016, 78 de kilometri, este o investiție de aproximativ 900 de milioane de euro, foarte importantă și cred că o s-o terminăm”, a afirmat Dan Șova.

Întrebat dacă finalizarea autostrăzii nu va fi întârziată de faptul că există nemulțumiri ale proprietarilor de terenuri afectați de această construcție, Șova a răspuns că nemulțumirile nu sunt reale, ci sunt doar declarații ale PDL, „care nu a reușit să realizeze autostrada când era la putere”.

„Cred că sunt nemulțumiri ale PDL, care se face că vorbește în numele localnicilor. (…) Am auzit că vorbește PD de eventualele nemulțumiri ale localnicilor, dar din cercetările pe care le-am făcut am înțeles că toată lumea pe această rază își dorește să existe această autostradă Sebeș – Turda. Cel a cărui casă va fi demolată pentru un interes public în mod evident va fi despăgubit în prealabil și așa cum trebuie, ca să fie mulțumit”, a declarat ministrul.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, a participat, sâmbătă, la Blaj, la inaugurarea unei noi unități de producție de către concernul german Bosch, investiție cifrată la aproximativ 50 de milioane de euro.

La începutul lunii mai, Comisia Europeană a aprobat finanțarea Autostrăzii Sebeș – Turda prin Programul Operațional Sectorial de Transport, astfel că 85 la sută din valoarea lucrării va putea fi decontată din bani europeni, prin fondurile structurale.