Spitalul Militar ar folosi spirt pentru dezinfectare, produsele Hexi Pharma ar fi ”dispărut”

Publicat: 10 05. 2016, 13:25
Actualizat: 11 05. 2016, 13:08

Spirtul este un antiseptic, însă este slab și ineficient.

Sursele din sistemul medical susțin că imediat după izbucnirea scandalului Hexi Pharma, toate bidoanele cu dezinfectant care existau pe stoc la Spitalul Militar au fost golite, iar cutiile au fost scoase din incintă. Nimeni nu ordona, pentru că la militari e cu ordin, așa ceva dacă știe că lucrurile sunt în regulă, a spus Emilia Șercan pentru Știrile B1 TV.

„Spitalul Militar Central, cel mai mare spital de profil si unul cu cea mai buna reputatie institutionala, nu mai are dezinfectanti pe stoc de doua – trei saptamani, adica exact de la izbucnirea scandalului Hexi Pharma. Nenorocierea este ca medicilor care au cerut dezinfectanti de la farmacia spitalului, care functioneaza ca un fel de sectie depozit si care distribuie materialele sanitare pentru intreg spitalul, li s-a recomandat sa foloseasca spirt! Spirtul este un antiseptic, insa este slab si ineficient.

Spitalul unde presedintele Iohannis s-a operat acum doua saptamani functioneaza acum pe spirt!

Sursele mele din sistemul medical sustin ca imediat dupa izbucnirea scandalului Hexi Pharma, toate bidoanele cu dezinfectant care existau pe stoc la Spitalul Militar au fost golite, iar cutiile au fost scoase din incinta. Nimeni nu ordona, pentru ca la militari e cu ordin, asa ceva daca stie ca lucrurile sunt in regula.

Managerul spitalului, doamna doctor Florentina Ionita, este medic gastroenterolog. De doua zile o sun si ii dau sms ca sa o intreb ce se intampla in Spitalul Militar si cu ce se sterilizeaza endoscoapele si colonoscoapele la Sectia de Gastroenterologie. Nu-mi raspunde, probabil pentru ca isi inchipuie ca vreau sa o intreb despre concursul trucat prin care Uliana Ochinciuc, partenera de afaceri si de viata a lui Condrea de la Hexi Pharma, a ajuns medic la Spitalul Militar.

Ce pericol a fost pana acum, dar ce pericol este acum cand instrumentarul este mai intai spalat cu apa si sapun, apoi este dat cu spirt si apoi bagat la ultraviolete sau la o alta procedura de dezinfectie. E chestie de noroc, peste ce nimeresti. Noroc, nu proceduri, nu reguli, nu institutii de stat care ar trebui sa ne pazeasca de pericole.

Daca te duci la oftalmolog la Spitalul Militar si te pune Uliana la aparat sa se uite la ochii tai, acel aparat trebuie anterior dezinfectat. Procedura repetitiva, inaintea fiecarui nou pacient. Acum aparatele oftalmologice de la Militar se dau cu spirt. Probabil le da chiar Uliana”, a scris Șercan pe Facebook.