Spitalul Universitar va avea un heliport de 800.000 de euro până la sfârșitul anului – VIDEO

Publicat: 25 07. 2019, 13:10

This browser does not support the video element.

Șeful Unității de Primiri Urgențe a SUUB, dr. Silvia Nica a precizat, joi, că intervenția în cadrul urgențelor de cod roșu venite în număr de 4.000-5.000 anual la SUUB, vor fi eficientizate odată cu punerea în funcțiune a heliportului, întrucât intervalul de timp în care pacienții critici vor fi aduși la unitatea medicală pentru îngrijiri și intervenție va fi scurtat cu aproximativ 30 de minute.

„Unii dintre ei sunt instabili din punctul de vedere al funcților vitale, pot fi pot fi preluați mai repede aici în spital, ei venind sigur de la anumite distanțe față de București”, precizează dr. Silvia Nica.

Managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Adriana Nica a declarat, joi, că în acest moment lucrarea este în proporție de 80% finalizată și că până la sfârșitul lunii august ar urma să fie adus și liftul cu ajutorul căruia se va putea efectua transportul pacienților de pe heliport, din momentul aducerii cu elicopterul la Spitalul Universitar, către Unitatea de Primiri

„Aici, ei vor primi asistență medicală de specialitate și în funcție de afecțiunea pe care fiecare pacient dintre cei aduși aici o prezintă, ei vor fi direcționați către blocul operator sau către secțiile medicale sau chirurgicale din spitalul nostru”, informează Adriana Nica.

„Pentru pacientul critic, acest heliport este important pentru că nu se pierde timp în trafic cu transportul pacientului de la locul unde urmează să aterizeze un elicopter și să fie preluat de salvare și adus la unitatea spitalicească în condițiile în care orice secundă poate să fie fatală. Eu cred că acest heliport, cu siguranță, o să ajute pacientul să ajungă mai repede să primească intervenții medicale și șansele de supraviețuire să fie crescute”, precizează managerul SUUB.

Comandorul în rezervă, managerul de proiect al heliportului SUUB, Romeo Lupu, a precizat că acesta era extrem de necesar, motiv pentru care s-au tot căutat soluții de-a lungul timpului. „Am identificat această clădire anexă a spitalului pe care, din punct de vedere aeronautic, există suprafețe protejate disponibile, au putut fi definite două direcții de zbor, fără obstacole și pe direcția predominantă a vântului, care permit aterizarea atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte în siguranță a elicopterelor”, declară Romeo Lupu.

Acesta a menționat și faptul că heliportul SUUB este al doilea heliport de spital din România și primul din București.

„Cel de la Oradea a fost construit de noi, dar aici am întâmpinat dificultăți întrucât a trebuit să ajustăm proiectul la condițiile existente și n-a fost ușor. Heliportul este dintr-o structură metalică, spațială, care se sprijină pe mai multe puncte spațiale ale clădirii și aici au fost făcute câteva ajustări, fiind o clădire complexă”, menționează managerul de proiect al heliportului SUUB.

Până la sfârșitul acestui an, Spitalul Universitar de Urgență București va fi prima unitate medicală din Capitală cu heliport medical la standarde internaționale, potrivit datelor unui comunicat remis Mediafax, joi, de către reprezentanții unității spitalicești. Investiția se ridică la 800.000 de euro și a fost susținută în totalitate de o companie românească licențiată ca operator de jocuri de noroc.

Potrivit aceleiași surse, construcția este realizată pe Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București.