STARE de URGENȚĂ | Cine asigură respectarea tuturor măsurilor prevăzute în Ordonanța Militară nr.3

Publicat: 25 03. 2020, 09:16
Actualizat: 25 03. 2020, 10:18

În cursul zilei de marți, 24 martie 2020, președintele României a anunțat că Ministerul Afacerilor Interne pregătește Ordonanța Militară nr.3 în care măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului devin obligatorii 24/24.

Astfel, începând cu ora 22:00 a avut loc o declarație de presă la sediul MAI, unde ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au prezentat măsurile prevăzute în Ordonanța Militară nr.3, printre care se regăsește și cea care precizează cine are dreptul să verifice respectarea prevederilor de către cetățenii de pe teritoriul României.

Cine asigură respectarea tuturor măsurilor prevăzute în Ordonanța Militară nr.3

Art.14. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

  1. a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală pentru măsurile prevăzute la art.1 – 4;
  2. b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.5;
  3. c) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.7;
  4. d) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art.8;
  5. e) Autoritatea Navală Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art.9.

Citește și ce documente trebuie să ai dacă părăsești domiciliul