Stenograme în dosarul Grăjdan, omul care a încercat să-l scape pe Năstase de închisoare: „Ș-o ia pe chestia asta. Păi îți spun eu, deci, el cu Vanghelie a vorbit”

Publicat: 21 07. 2013, 13:20
Actualizat: 02 05. 2015, 00:12

În rechizitoriul dosarului prin care fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții(ISC) a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului Adrian Năstase, procurorii DNA susțin că Constantin Grăjdan a încercat să-l salveze pe fostul premier. Grăjdan a încercat să scoată ISC ca parte civilă din procesul penal Trofeul Calității printr-o adresă pe care a semnat-o deși nu avea dreptul să o facă. În dosar sunt inserate și stenograme despre care procurorii spun că dovedesc că Grăjdan a premeditat acțiunea de salvare a lui Năstase.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Constantin Grăjdan, fostul director al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), care a susținut printr-o adresă trimisă instanței supreme că prejudiciul provocat în dosarul „Trofeul Calității” nu există. Grăjdan este acuzat de favorizarea infractorului.
Procurorii anticorupție arată că, pe data de 22 mai 2012, Balaban Grăjdan Constantin Adrian, în calitate de inspector general al I.S.C., a emis către Înalta Curte de Casație și Justiție o adresă prin care I.S.C. contesta existența prejudiciului în cauza penală aflată în curs de judecare privind pe inculpații Irina Paula Jianu, Gasparovici Diana, Năstase Adrian, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Mihail Cristian Vasile.

În rechizitoriu procurorii spun că Grăjdan a semnat adresa care putea să-l salveze pe Adrian Năstase fără a avea dreptul de a semna o asemenea adresă. Procurorii spun că fostul șef al ISC a semnat adresa cu scopul vădit de a-i favoriza pe inculpați.

„A doua zi după numirea sa în funcția de Inspector General al Inspectoratului de Stat în Construcții, în data de 22.05.2012, învinuitul Constantin – Adrian Balaban Grăjdan, fără a solicita punctul de vedere al Direcțiilor de specialitate din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții și fără a consulta dosarul cauzei aflat la juristul desemnat să reprezinte instituția în acest proces, cu scopul vădit de a-i favoriza pe inculpați, a procedat la întocmirea, semnarea și transmiterea către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2470/1/2012 cu termen la data de 23.05.2012   a adresei nr.22/22.05.2012 „, se arată în rechizitoriu.

În declarația dată procurorilor Grăjdan a declarat că a redactat adresa către Curtea Supremă împreună cu Ioan Mălinescu fost angajat al ISC pe care l-a recomandat drept consilier personal. Constantin Grăjdan a declarat că a scris adresa pentru că știa că urmează să se pronunțe o sentință în dosar și că îl avea pe conștiință pe Adrian Năstase. „Învinuitul susține că în data de 22.05.2012 „l-a invitat la sediu ISC pe domnul Mălinescu Ioan Sorin care îi ceruse acest lucru cu o zi înainte, telefonic” pentru a discuta legat de punerea în executare a hotărârii sale de reintegrare. Cu acest prilej învinuitul susține că l-a întrebat pe Mălinescu Ioan Sorin dacă nu îi are pe conștiință pe cei care urmau să fie judecați a doua zi, precizându-i că el îi are „pentru că nu s-a opus cu mai multă fermitate acțiunii de constituire a ISC ca parte civilă în dosarul Trofeul Calității”, a declarat Grăjdan

DNA susține că Grăjdan a încălcat procedurile atunci când a emis adresa care putea duce la salvarea lui Adrian Năstase de la condamnarea la doi ani de închisoare cu executare. „În speță, adresa nr. 22/22.05.2012 către Înalta Curte de Casație și Justiție este întocmită de Inspectorul general – BALABAN GRĂJDAN, împreună cu MĂLINESCU IOAN SORIN – persoană care la data respectivă nu  avea nici o calitate în cadrul instituției.  La întocmirea acestuia nu a fost  solicitată opinia juristului ce a reprezentat interesele  instituției în proces, iar conținutul acestei adrese  nu a fost supus avizării directorului Direcției  Juridice și Resurse Umane și nici Secretarului general”, se arată în rechizitoriu

La dosar a fost atașată și o interceptare în care presupusl consilier al lui Grăjdan vorbește despre audierea de la DNA ce a urmat după începerea anchetei în dosar. 

În data de 24.05.2012, orele 14:18:32, numitul Mălinescu Ioan Sorin este contactat telefonic de o persoană neidentificată, căreia îi spune că  a fost la Direcția Națională Anticorupție pentru audiere. Din discuțiile purtate rezultă că Mălinescu Ioan Sorin l-a sprijinit pe învinuitul BALABAN – GRĂJDAN CONSTANTIN – ADRIAN în redactarea adresei pentru a fi reintegrat în funcția de director al Direcției Juridice din Inspectoratul de Stat în Construcții. În timpul discuțiilor Mălinescu Ioan Sorin confirmă faptul că adresa a fost întocmită și asumată de către învinuit, afirmând că nu a avut posibilitatea de a-l convinge că ceea ce face este greșit:

„Mălinescu Ioan Sorin: Am avut închis că am fost la DNA.
Interlocutor: Păi … de ce ? Tu ai ….. te-a angajat și ăsta înapoi ?
Mălinescu Ioan Sorin: Nu, nu m-a angajat, nu !
Interlocutor: Da’  …. Ai fost acolo.
Mălinescu Ioan Sorin: …. (neinteligibil)… m-a chemat  să discut …. Da, am fost acolo, m-au chemat să discut și am fost că i-am dictat lu’… la una asta…. o ciornă pe care a făcut-o el, i-am dictat-o s-o bată la mașină, cu renunțarea la…. la calitatea de parte civilă în procesul cu NĂSTASE.
Interlocutor: Și n-ai putut să-l înveți să nu facă porcăria asta ?
Mălinescu Ioan Sorin: Da’ tu șt…. Tu, tu știi că ai cu cine vorbi ?
Interlocutor: (n.n.-teușește)
Mălinescu Ioan Sorin: Așa știi tu, că ai cu cine vorbi?
Interlocutor: Și-a asumat-o, a mai făcut-o cu cineva?
Mălinescu Ioan Sorin: Nu, singura a făcut-o, singur a semnat-o, eu n-am făcut să i-o dictez la o juristă. În sfârșit  !
Interlocutor: Și ?
Mălinescu Ioan Sorin: Și atât !
Interlocutor: Un mare bou !
Mălinescu Ioan Sorin: Am fost, am dat declarații, am semnat și asta e tot !
Interlocutor: Un mare bou !
Mălinescu Ioan Sorin: Da !
Interlocutor: Ș-o ia pe chestia asta.
Mălinescu Ioan Sorin: Nu știu, nu știu.
Interlocutor: Nasol, adică…..
Mălinescu Ioan Sorin: Nu știu.
Interlocutor: El a dus în 2008, a fost o unealtă. Unealta cui a fost, mă?
Mălinescu Ioan Sorin: Eu știu….?
Interlocutor: Lasă, mă frate, judecătorii să aprecieze, avocații să ceară, că nu-i prejudiciu, e altă treabă acu ‘!
Mălinescu Ioan Sorin: Nu știu.
Interlocutor: Dacă nu e, se dovedește că nu e, dacă e, asta este, nu-i treaba lui, dar nu scoate el….
……………………………………………………………………………………
Interlocutor: Păi, o să apară în Monitor, l-a demis, ce să mai ….!
Mălinescu Ioan Sorin: Aha, aha !
Interlocutor:  Că ăsta e ….. mai e …..
Mălinescu Ioan Sorin: Și pe cine pune în loc ?
Interlocutor: Păi îți spun eu, deci, el cu Vanghelie a vorbit.
Mălinescu Ioan Sorin: Nu știu, nu știu, nu știu !
Interlocutor: Bănuiesc, nu știu ! ….. „

Grăjdan l-a sunat să-l anunțe pe Năstase că a rezolvat situația

Pe 22.05.2012 Grăjdan l-a sunat la 5:53 dimineață pe Adrian Năstase. „Procedând la verificarea listingurilor convorbirilor telefonice s-a constatat că în ziua de 22.05.2012, la ora 05:53:48 AM, de la postul telefonic utilizat de învinuitul BALABAN – GRĂJDAN CONSTANTIN – ADRIAN a fost apelat utilizatorul postului telefonic 0723XXX XX1, convorbirea telefonică având o durată de 49 de secunde.”, se arată în rechizitoriu