Streinu-Cercel: Asistentul medical din Reşiţa nu are infecţie cu coronavirus

Publicat: 12 02. 2020, 23:43
Actualizat: 12 02. 2020, 23:47
Nicușor Dan îl învinovățește pe Streinu-Cercel pentru avaria de la „Matei Balș”: „Nu a făcut nimic. A constatat seara că este frig” / Foto: Facebook

Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” a anunţat, miercuri seara, că asistentul medical din Reşiţa, care s-a întors din Germania, cu febră, nu are infecţie cu coronavirus, ci o rinită de sezon, potrivit rezultatelor analizelor la care a fost supus.

Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” a declarat, miercuri seara, la antena 3, că asistentul medical a avut o viroză, transmite Mediafax.

Pacientul nu este infectat cu coronavirus. (..) Pacientul a avut o infecţie, o rinită de sezon, pe care a contactat-o undeva”, a spus managerul de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Asistent medical din Reşiţa care a lucrat în Germania a intrat în contact cu 4 bolnavi de coronavirus a mers la spital, cu simptome specifice. El a fost trimis de la Reşiţa la Timişoara, unde a aşteptat rezultatul analizelor de la „Matei Balş”.

Acesta s-a prezentat marţi seara la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Reşiţa, cu simptome precum febră, tuse şi răguşeală.

Bărbatul s-a întors în țară pe 7 februarie, la părinți lui din Reșița, a vizitat-o și pe sora lui, la Gărâna, și a mers la schi la Semenic, în Caraș-Severin.

Asistentul medical a început să se simtă rău, marți, prezentând febră, tuse ușoară, simptome specifice infecției cu coronavirus, astfel că a mers la spital. Medicul care îl îngrijește a spus că i-a făcut mai multe analize. Testul de gripă a ieșit negativ, iată că miercuri seară a ieșit negativ și testul la coronavirus, scrie Digi24.

El se află acum în carantină în spitalul din Timișoara.

Între timp, mai multe cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa care au intrat în contact cu asistentul medical sunt în carantină, monitorizată fiind şi familia tânărului.