Studenta din Vaslui lovită în cap de un indicator de circulație a murit

Publicat: 31 12. 2016, 10:54
Actualizat: 27 03. 2019, 15:58

Potrivit medicilor, rănile provocate la cap de țeava de metal a indicatorului rutier au fost incompatibile cu viața.

Tânăra prezenta o fractură deschisă de craniu, cu hemoragie puternică. Ea a fost transportată în comă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, dar rănile au fost extrem de grave. În ciuda eforturilor medicilor, fata a murit.

Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 20 de ani, care luase de curând permisul.

Acesta le-a declarat polițiștilor că a fost la spălătorie cu mașina, iar într-un sens giratoriu a pierdut controlul volanului și nu a mai văzut nimic din cauza gemurilor aburite. Mașina a ajuns pe trotuar și a lovit un indicator de circulație, din dreptul unei treceri de pietoni. Indicatorul a lovit în cap o tânără care mergea către casă.

Studenta a fost transportată în comă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, iar medicii se declară rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

Tânăra este studentă la Cluj și a venit la Vaslui pentru a petrece sărbătorile alături de familie.

Polițiștii au început o anchetă și au deschis dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.