SUA au retras de pe piață un milion de paturi chinezești pentru copii, asociate cu două decese

Publicat: 15 02. 2012, 10:29
Actualizat: 21 07. 2012, 02:49
Firma Simplicity, furnizor american de mobilier pentru copii și partener al retailerului Wal-Mart, a retras de pe piață aproximativ un milion de paturi pentru copii, produse în China, care au fost asociate cu două cazuri de deces, a anunțat Comisia americană pentru Siguranța Produselor de Consum.

Firma Simplicity, furnizor american de mobilier pentru copii și partener al retailerului Wal-Mart, a retras de pe piață aproximativ un milion de paturi pentru copii, produse în China, care au fost asociate cu două cazuri de deces, a anunțat Comisia americană pentru Siguranța Produselor de Consum.

Panoul culisant al patului se poate detașa, lăsând astfel un spațiu periculos, în care bebelușul se poate bloca sau sufoca, se arată într-un comunicat al instituției americane, citat de Reuters.

Autoritățile au solicitat părinților să verifice toate paturile Simplicity, pentru a se asigura de montarea corectă a panoului.

Paturile, cu prețuri cuprinse între 100 și 300 de dolari, au fost vândute prin intermediul mai multor retaileri și lanțuri de magazine din SUA.

"Defecțiunea la panoul culisant a rezultat în urma unor erori atât la construcție, cât și la design, iar cumpărătorul poate să instaleze invers panoul culisant, în mod neintenționat. În consecință, componentele patului se pot slăbi, determinând detașarea panoului, caz în care se creează un spațiu în care bebelușii se pot bloca", potrivit comisiei de siguranță.

Până în prezent, doi copii, cu vârste de nouă și, respectiv, șase luni, au decedat în urma montării greșite a panoului culisant, iar agenția americană investighează un al treilea caz.

Cu toate că paturile au fost asamblate în China, autoritățile americane au minimizat implicarea părții chineze în această problemă, explicând că principala eroare a avut loc la producția propriu-zisă a componentelor și design.