Subofițer de poliție, reținut după ce a fost prins când primea 400 de euro de la un șofer

Publicat: 12 10. 2013, 13:25
Actualizat: 29 03. 2019, 21:11

Un subofițer de la Poliția Valea lui Mihai a fost reținut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost prins în flagrant de polițiști și procurori ai Parchetului Tribunalului Bihor când primea 400 de euro de la un șofer din Sălaj pentru a-i facilita o soluție favorabilă într-un dosar.

Subofițerul a fost prins în flagrant când primea 400 de euro, bani pe care i-ar fi cerut unui șofer din Sălaj, cercetat pentru infracțiuni la Codul Rutier, căruia i-ar fi promis în schimb că va interveni pe lângă un procuror pentru a-i obține o soluție favorabilă în dosar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bihor, Cristian Ardelean, a declarat că denunțătorul subofițerului fusese prins la volanul unei mașini cu numere de înmatriculare expirate și era anchetat de către un procuror de la Parchetul Judecătoriei Marghita pentru conducere a unui autoturism cu numere de înmatriculare false.

„Pentru fapta respectivă, conform uzanțelor din Parchetele bihorene, procurorii dispun soluții de scoatere de sub urmărire penală, cu amenzi administrative și suspendarea permiselor de conducere pentru o perioadă de trei luni”, a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului.

Potrivit sursei citate, convins că bărbatul nu este la curent cu această practică, polițistul l-a chemat la audieri, iar în timpul discuțiilor s-a oferit să îi rezolve el soluția respectivă, în schimbul a 400 de euro. Însă, imediat după întrevedere, la întoarcerea acasă, bărbatul s-a prezentat la Serviciul județean anticorupție din Zalău pentru a-l denunța. De aici, a fost trimis la Oradea, însă având în vedere calitatea de subofițer a polițistului, cauza a fost declinată procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care, vineri seară, împreună cu polițiștii Serviciului Județean Anticorupție, au organizat o acțiune de prindere în flagrant a acestuia.

„Subofițerul a fost reținut chiar în momentul în care a luat banii de la denunțător, într-un local din Valea lui Mihai”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Cristian Ardelean.

Din verificările făcute a rezultat că procurorul indicat de polițist nu avea implicare în acest caz.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, procurorii anticorupție au emis pe numele polițistului o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca sâmbătă el să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, polițistul se numește Mihai Dan Pantea și este agent șef principal la Poliția Valea lui Mihai.