Suceava: Prefectul solicită secțiilor de drumuri naționale să intervină pentru combaterea poleiului

Publicat: 01 10. 2013, 16:52
Actualizat: 28 09. 2018, 14:19
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, marți, că a solicitat conducerilor secțiilor de drumuri naționale din județ să fie pregătite pentru combaterea formării poleiului, arătând că până în prezent pe sectoarele de drumuri naționale nu s-a depus zăpadă, precipitațiile fiind slabe.

Prefectul a declarat corespondentului MEDIAFAX că cea mai mică temperatură a fost de zero grade Celsius la Poiana Stampei și că a nins în zonele înalte, pe Rarău și Giumalău, dar că nu s-a depus zăpadă pe drumuri.

El a arătat însă că din cauza frigului există riscul producerii de polei, motiv pentru care a solicitat conducerilor secțiilor de drumuri naționale să intervină cu materiale antiderapante, mai ales în zonele podurilor și podețelor unde se formează, în mod special, polei.

Totodată, prefectul de Suceava a spus că a cerut Poliției Rutiere să acționeze în trafic pentru evitarea producerii unor blocaje.

Județul Suceava se află sub atenționare cod galben de vreme severă, fiind prognozate precipitații sub formă de ploaie în zonele joase de relief și sub formă de lapoviță și ninsori în zona subcarpatică și de munte, dar și intensificări ale vântului, care pe crestele montane pot depăși 100 km/h, viscolind zăpada.