Sucevean prins de polițiști după ce a scris mesaje erotice și a urmărit copii la școală

Publicat: 22 11. 2019, 11:47

Șeful Serviciului ordine, liniște publică și pază din Poliția Locală Suceava, Liviu Manoliu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că polițiștii locali au aflat despre un individ în vârstă de 40 de ani din comuna Udești care a împânzit orașul cu mesaje cu tentă sexuală prin care încerca să își găsească parteneri de distracție, contra cost.

Polițiștii au intrat în alertă după ce individul a fost văzut și legitimat de mai multe ori pe lângă școlile din oraș și a început să își facă apariția elegant îmbrăcat la balurile bobocilor, iar în oraș au început să apară mesaje cu tentă sexuală prin care bărbatul își căuta parteneri. Mesajele au fost scrise peste tot – pe stâlpi, pe bănci, pe afișele din oraș sau pe căsuțele din lemn de la Muzeul de Științe al Naturii. Pentru a-l prinde pe individ polițiștii locali l-au „momit” pe bărbat.

„Ne-am îngrijorat în momentul în care au apărut aceste mesaje și bărbatul a fost legitimat de mai multe ori în apropierea școlilor. Acesta a fost momit de un coleg care s-a expus riscului unui astfel de individ și a sunat pe numerele pe numărul de telefon din mesaje. Colegul nostru s-a deghizat și i-a propus individului o întâlnire, bărbatul declarându-se dispus să ofere plăceri sexuale atât doamnelor, domnișoarelor, cât și bărbaților. Bărbatul i-a propus colegului nostru o întâlnire în spatele unei biserici din oraș, într-un loc ferit. Colegul nostru a ajuns acolo și imediat alți doi colegi îmbrăcați în uniformă l-au prins pe bărbat. Din păcate, nu am putut decât să îi aplicăm o sancțiune contravențională de 400 de lei pentru mesajele obscene scrise în spațiul public și am informat BCCO al Inspectoratului de Poliție Suceava că manifestările bărbatului sunt de natură sexuală, că a apărut în zona școlii și că ar să urmărească acest caz și eventual să ia măsuri”, a spus Liviu Manoliu.

Polițiștii spun că îl țin în continuare sub supraveghere pe bărbat, după ce și-a făcut apariția îmbrăcat elegant și la balul bobocilor și, deși nu există plângeri împotriva lui, cer prinților să își supravegheze copiii cu atenție.

„Deocamdată nu există plângeri împotriva acestuia și noi îl monitorizăm în continuare, dar ne-am îngrijorat în momentul în care acesta și-a făcut apariția la balurile bobocilor îmbrăcat elegant și ne-a spus că își face meseria, că treaba lui este să ofere plăceri sexuale contra cost. În ultima perioadă a fost văzut și în apropierea Școlii Generale numărul 1 și atunci am considerat că este nevoie să anunțăm BCCO pentru a monitoriza și ei situația”, a adăugat Manoliu.

În sesizarea transmisă Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului de Poliție Suceava, polițiștii locali arătau că bărbatul a fost interceptat și legitimat de polițiștii locali de mai multe ori și că „prin comportamentul său a lăsat să se înțeleagă că urmărește și racolează femei, iar în unele situații le aborda fără a avea reținere de prezența polițiștilor locali. (…) A fost zărit și în apropierea școlii generale nr. 1, iar proprietarul chioșcului alimentar din apropierea școlii a sesizat polițiștii locali că un bărbat în jur de 40 de ani a scris pe chioșcul său un mesaj cu caracter pornografic adresat elevelor. Dat fiind caracterul extrem de vulgar al mesajului, proprietarul chioșcului, l-a șters însă în dimineața următoare a găsit din nou același mesaj cu caracter obscen și vulgar și chiar un număr de telefon la care individul să fie contactat