Surse de la Pentagon: Trump se comportă ca „un dictator”. Administraţia acestuia, baricadată într-un „bizar univers paralel”

Publicat: 11 11. 2020, 19:59
Actualizat: 06 04. 2021, 15:24
Surse de la Pentagon: Trump se comportă ca „un dictator”. Administraţia acestuia, baricadată într-un „bizar univers paralel” / Sursă Foto: Shutterstock

Trei membri din Departamentul american al Apărării au renunţat la funcţii a doua zi de la destituirea secretarului Mark Esper. Surse din cadrul Pentagonului au afirmat pentru CNN că preşedintele în exerciţiu Donald Trump se comportă ca „un dictator”.

Donald Trump se comportă în prezent „ca un dictator”

Conform surselor citate de CNN, James Anderson a fost înlocuit deja cu Anthony Tata, un general de brigadă în retragere care a făcut comentarii controversate despre islam şi despre fostul preşedinte Barack Obama. În funcţia de şef de cabinet a fost numit Kash Patel. Acesta este un fost consilier republican, activ în cadrul Congresului şi foarte vizibil în campania dusă de republicani pentru a compromite credibilitatea eforturilor de investigare a intervenţiei Rusiei în campania din 2016. Adjunct pentru Informaţii a fost numit Ezra Cohen-Watnick, un fost consilier al lui Michael Flynn. Flynn este primul consilier pe probleme de securitate naţională al lui Trump, cu viaţă scurtă la Casa Albă şi acum în aşteptarea deciziei unei instanţe de judecată, fiind acuzat de mărturie mincinoasă.

Donald Trump a anunţat luni demiterea lui Mark Esper şi înlocuirea acestuia cu Christopher C. Miller, directorul Centrului Naţional de Contraterorism.

Trump şi Esper au avut dezacorduri publice pe mai multe subiecte, cum ar fi cel al redenumirii bazelor militare cu numele unor generali sudişti sau cel al mobilizării armatei împotriva manifestanţilor antirasism.

Într-o analiză legată de ultimele demisii de la Pentagon, CNN scrie că administraţia Trump este baricadată într-un „bizar univers paralel”.

Surse militare din Pentagon au declarat pentru CNN că Donald Trump se comportă în prezent „ca un dictator”.

În timp ce miliardarul newyorkez refuză să recunoască înfrângerea în faţa lui Joe Biden şi secretarul de Externe Mike Pompeo anunţă „o tranziţie linie” spre o nouă administraţie Trump, CNN scrie că următoarele victime pot fi şefa CIA Gina Haspel şi omologul său de la FBI Christopher Wray.

Contrar recursurilor depuse în justiţie şi acuzaţiilor de fraudă, problema nu este dacă Trump va pleca de la Casa Albă, ci cât haos şi distrugere va provoca până la 20 ianuarie, ziua învestirii noului preşedinte, în condiţiile în care acesta urmează politica „pământului pârjolit”. Situaţia este cu atât mai periculoasă cu cât Statele Unite se confruntă, la fel ca întreaga lume, cu pandemia de COVID-19, notează CNN.