Sute de case și gospodării, inundate din cauza ploilor. Care este cel mai afectat județ

Publicat: 25 05. 2016, 11:19
Actualizat: 25 05. 2016, 12:43

În urma ploilor abundente care au căzut marți în zece județe din țară, 245 de case, și 532 de curți, grădini și subsoluri au fost inundate și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuarea apei, anunță IGSU.

„Cel mai grav afectat de fenomenele meteorologice periculoase a fost județul Bacău, unde pentru o perioadă de trei ore, satul Curița din comuna Cașin a fost complet izolat, fiind necesară intervenția pompierilor militari, care alături de voluntari au acționat pentru decolmatarea podului prin care se face accesul în localitate”, se arată într-un comunicat al IGSU.

Potrivt IGSU, doar în satul Mânăstirea Cașin din județul Bacău s-a intervenit la 150 de gospodării inundate.

„Pe timpul misiunilor, echipajele de intervenție au evacuat preventiv două persoane vârstnice, a căror locuință a fost afectată de revărsarea pârâului Sărățel. În prezent situația în zonă este remediată, iar cei doi au revenit la locuința lor”, se mai arată în comunicat.

În Broșteni, județul Vrancea, pompierii intervin miercuri „pentru asanarea fântânilor și decomaltarea unor podețe”, mai informează IGSU.