Sute de militari români, britanici și americani, exerciții de antrenament în Marea Neagră

Publicat: 11 05. 2017, 15:27
Actualizat: 05 06. 2018, 19:23

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale (SMFN), USS „Oscar Austin”, un distrugător din clasa Arleigh Burke, a acostat, joi, în Portul Constanța, pentru o escală de o zi, iar echipajul său are programate vizite oficiale la Comandamentul Flotei și la diverse instituții publice locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Distrugătorul este dotat cu lansatoare de rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune și cu sisteme de artilerie navală și de lansare torpile antisubmarin, care îi permit nimicirea adversarului pe o rază de peste o mie de kilometri.

Începând de vineri, peste 700 de militari din România, Marea Britanie și Statele Unite vor desfășura, până pe 15 mai, în apele teritoriale ale României, un amplu exercițiu de antrenament.

„Exercițiile au ca scop creșterea nivelului de instruire a echipajelor navelor participante și consolidarea interoperabilității între țările membre ale Alianței Nord-Atlantice, care participă la aplicație, precum și între categoriile de forțe participante”, se arată într-un comunicat al SMFN.

Fregata „Regele Ferdinand”, Dragoarele Maritime „Lt. Dimitrie Nicolescu” și „Lupu Dinescu”, împreună cu distrugătorul american USS „Oscar Austin” vor executa proceduri de luptă antisubmarin și de luptă împotriva amenințărilor de la suprafață.

De asemenea, sunt programate și exerciții de luptă antiaeriană, iar simularea inamicului aerian va fi asigurată de două aeronave MIG21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române și de două avioane de vânătoare Typhoon din partea Forțelor Aeriene Britanice, cantonate la baza de la Mihail Kogălniceanu.

Este a doua vizită pe care nava militară americană de tip distrugător, USS Oscar Austin, o face la Constanța, după escala din iunie 2010. USS Oscar Austin a fost lansat la apă pe 7 februarie 1998 și a intrat în serviciul Forțelor Navale Americane pe 19 august 2000. Nava are un deplasament de 9.180 tdw, lungimea de 155,3 metri, lățimea de 20 de metri și pescajul de 9,4 metri. Cele patru turbine General Electric cu care este dotată furnizează 100.000 CP și asigură navei o viteză de peste 30 noduri.